Spitalul Municipal Brad, recunoaștere națională la Romanian Healthcare Awards 2026

Spitalul Municipal Brad a primit o recunoaștere în cadrul Romanian Healthcare Awards 2026, la categoria „Managerul Anului”, distincție care evidențiază eforturile depuse pentru dezvoltarea și modernizarea unității medicale. Managerul spitalului, Ștefan Țîriteu, subliniază că rezultatele obținute în ultimii ani sunt rodul muncii întregii echipe și al colaborării cu autoritățile locale.

Dezvoltarea Spitalului Municipal Brad a fost marcată de investiții și măsuri menite să îmbunătățească accesul pacienților la servicii medicale și să consolideze capacitatea unității de a răspunde nevoilor comunității.

Printre realizările importante se numără introducerea investigațiilor prin computer tomograf (CT), atragerea de noi specialiști, modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea condițiilor de îngrijire. Totodată, a fost înființată linia de gardă în specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), iar Compartimentul de Primiri Urgențe a fost dezvoltat pentru a răspunde mai eficient solicitărilor medicale.

Referindu-se la semnificația acestei recunoașteri, managerul Ștefan Țîriteu a evidențiat contribuția personalului spitalului la parcursul de dezvoltare al instituției.

„Dezvoltarea unui spital se construiește prin oameni, viziune și efort comun. Iar atunci când această muncă primește recunoaștere la nivel național, reușita aparține întregii echipe”, a transmis Ștefan Țîriteu.

Managerul a subliniat, de asemenea, importanța colaborării cu administrația locală în susținerea proiectelor de modernizare și dezvoltare a unității medicale. Potrivit acestuia, Primăria Municipiului Brad și Consiliul Local Brad au avut un rol important în realizarea unor investiții esențiale pentru spital. Mulțumiri au fost adresate și Ministerului Sănătății, precum și partenerilor care au sprijinit proiectele instituției.

În mesajul său, Ștefan Țîriteu a pus accentul pe rolul pe care rezultatele concrete îl au în activitatea spitalului, dincolo de recunoașterile oficiale.

„Pentru noi, adevărata măsură a performanței nu este reprezentată de premii, ci de ceea ce reușim să schimbăm în bine pentru pacienții noștri”, a precizat managerul Spitalului Municipal Brad.

Recunoașterea obținută în cadrul Romanian Healthcare Awards 2026 reprezintă un reper în parcursul instituției și un motiv pentru continuarea investițiilor și a proiectelor care urmăresc îmbunătățirea serviciilor medicale oferite comunității.

Partajează această știre

Lasă un răspuns