Astăzi, în ședința extraordinară a Consiliului Local, a fost ales unul dintre cei doi viceprimari ai Devei.
Sorin-Tudor Lavu (PSD) a fost ales cu 15 voturi PENTRU în funcția de viceprimar al Devei.
Sorin-Tudor Lavu are 44 de ani, este economist iar ultima funcție deținută a fost cea de director al ADI Aqua Prest.
Pentru alegerea celui de-al doilea viceprimar, au fost patru propuneri însă niciunul dintre candidați nu a obținut majoritatea absolută (de 11 voturi) necesară obținerii funcției de viceprimar.
În aceste condiții este necesară convocarea unei noi ședințe de Consiliu Local, în care să fie ales și cel de-al doilea viceprimar.
” Îl felicit pe Sorin Lavu pentru funcția de mare responsabilitate în care a fost ales, prin votul majoritar al consilierilor locali. Sunt convins că alături de domnul Lavu, cel de al doilea viceprimar care va fi ales și împreună cu întregul Consiliu Local, vom forma o echipă puternică și dedicată, care va lucra permanent pentru dezvoltarea armonioasă a Devei și pentru bunăstarea devenilor.” – a transmis primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus.