.

Sorin Cîmpeanu: Tezele se vor da din 6 decembrie. Elevii de clasa a VIII-a vor susține doar două teze și cei de liceu doar trei

„Am decis împreună cu colegii mei de Ministerul Educației să reducem numărul de teze: la clasa VIII-a vom avea, în loc de trei teze, doar două teze la gimnaziu. Deci toți elevii din gimnaziu vor avea doar două teze de susținut cu prezență fizică. Pentru liceu, am redus numărul de teze de la patru la trei. Această reducere va face obiectul reglementărilor pe care așa cum am anunțat”, a declarat ministrul Educației într-o conferință de presă de la sediul Ministerului, în legătură cu reducerea numărului de teze pentru elevii de gimnaziu și de liceu.

În privința ponderii tezelor, Sorin Cîmpeanu a spus următoarele: „Nota la teză va avea o pondere mai mică în raport cu oricare dintre notele pe care elevul le va primi. Fie că vorbim despre elev de gimnaziu, fie că vorbim de cei de liceu”.

Ministrul Educației a precizat că tezele se vor susține începând cu data de 6 decembrie, iar „pentru elevii care nu vor putea să susțină teze cu prezență fizică din motive independente de voința lor, acest lucru se va putea face, există bază legală, după revenirea la școală, chiar dacă revenirea se va face în semestrul al II-lea”.

Sorin Cîmpeanu a mai spus că se va reduce și numărul de note necesare la o materie pentru încheierea mediei, la două note. /www.edupedu.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate