Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală Hațeg au desfășurat, în data de 23 iunie a.c. mai multe activități pe raza de competență, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră și pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.
În urma acțiunii au fost verificate 45 de autovehicule, au fost legitimate 48 de persoane și au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale pentru nereguli privind nerespectare legislației rutiere, însumând valoarea de aproximativ 7.300 de lei.
De asemenea, polițiștii au testat cu aparatul alcooltest 26 de persoane și au reținut 1 certificat de înmatriculare pentru lipsa inspecției tehnice periodice și 3 permise de conducere (conducătorii auto fiind bănuiți de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și comportament agresiv în trafic).
Totodată, Poliția Orașului Petrila a fost sesizată, în data de 23 iunie a.c., în jurul orei 17:00, de către o femeie cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada 8 Martie din localitate.
Echipajul de poliție deplasat la fața locului a identificat un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din județul Alba, stabilind faptul că acesta s-ar fi urcat la volanul autovehiculului pe care l-ar fi condus pe o distanță de aproximativ 20 de metri, moment în care ar fi intrat într-o bordură.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a rezultat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.