.

Şoferi băuţi sau fără permis au pus în pericol circulaţia pe drumurile publice

•     În data de  05.12.2021, în jurul orei 19:10, poliţiştii au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 33 de ani,din municipiul Vulcan, care conducea un autoturism  pe strada Nicolae Titulescu, din municipiul Vulcan,  fără a poseda permis de conducere.   

•      La data de 04.12.2021, în jurul orei 21:15, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, pe strada 8 Martie, din Petrila,  în care a fost implicat un autoturism, care a acroșat un alt autoturism (staţionat). Conducătorul auto care a produs tamponarea, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Petrila, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.   

•   În data de 04.12.2021, în jurul orei 03:50, poliţiştii au observat în trafic, pe calea Zarandului, din Deva, un autoturism faţă de care au efectuat semnalul regulamentar de oprire, conducătorului  autoturismului oprind pe partea dreaptă a drumului. Poliţiştii s-au deplasat la conducătorul auto şi i-au solicitat să prezinte, pentru control, documentele personale şi cele ale autoturismului, moment în care acesta a comunicat că nu are niciun document asupra sa, după care a demarat în trombă, în încercarea de a se sustrage controlului. Poliţiştii au pornit în urmărirea maşinii  pe strada Depozitelor, unde cel aflat la volan a pierdut controlul autoturismului şi a actoşat două autoutilitare staționate pe marginea carosabilului, după care şoferul şi  cei doi pasageri au părăsit autoturismul şi au fugit, sărind gardul unei  proprietăţi. Cei doi pasageri (în vârstă de 16 şi de 42 de ani) au fost prinși de poliţişti, ulterori fiind identificat şi conducătorul auto, un bărbat de 32 de ani, din Petroşani.    În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că cel care a condus autoturismul nu posedă permis de conducere.

         În cauzele prezentate, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate