.

Sistemul informatic al SJU Deva este sigur!

Din notificările primite, CERT-RO (Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică) a identificat o creştere semnificativă a atacurilor cu aplicaţii maliţioase de tip ransomware la nivel naţional.

În acest context, se observă că atacatorii şi-au îndreptat atenţia în special către instituţii din domeniul sănătăţii, numărul entităţilor afectate fiind în creştere.

Vineri, conducerea Consiliului Județean Hunedoara a dispus măsuri pentru verificarea modului în care este protejat sistemul informatic al Spitalului Județean de Urgență din Deva.

Astfel, responsabilii din cadrul Consiliului Județean Hunedoara și de la Spitalul Județean de Urgență au stabilit că rețeaua este securizată, accesul la informații este restricționat cu măsuri suplimentare de securitate, iar baza de date este securizată.

Asigurăm atât pacienții SJU Deva, personalul medical, cât și cetățenii județului Hunedoara că procedurile de protecție a datelor din sistemul informatic sunt o prioritate pentru specialiștii celor două instituții.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate