.

„Sfântul Ardealului” va fi pomenit la 34 de ani de la trecerea la cele veșnice

Marți, 28 noiembrie 2023, se împlinesc 34 de ani de la trecerea la cele veșnice a Preacuviosului Părinte Arsenie Boca, cel care datorită vieții sale plină de sfințenie a fost supranumit de către credincioși „Sfântul Ardealului”.

Ca în fiecare an, la Mănăstirea Prislop, locul unde Părintele Arsenie își doarme somnul de veci, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și slujba Parastasului vor fi săvârșite de către un sobor de arhierei, preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, căruia se vor alătura Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Episcop Daniil Stoenescu.

Preacuviosul Părinte Arsenie Boca a văzut lumina zilei în data de 29 septembrie 1910. A studiat la Gimnaziul ortodox „Avram lancu” din Brad (1922-1929), Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu (1929-1933), la Academia de „Belle Arte” din București și a urmat un stagiu de documentare la Muntele Athos. A fost hirotonit diacon celib în 1936 și preot în data de 10 aprilie 1942. Numele „Arsenie” l-a primit în data de 3 mai 1940 când a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. A condus acea obște până în toamna anului 1948, când a fost transferat de mitropolitul Nicolae Bălan la Mănăstirea Prislop.

A fost arestat de autoritățile comuniste în noaptea de 15/16 ianuarie 1951. A fost închis la Aiud, Baia Sprie, Ocnele Mari și apoi la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Eliberat pe 17 martie 1952, Părintele Arsenie s-a întors la Mănăstirea Prislop, participând la slujbe, pictând și lucrând în obștea mănăstirii. În anul 1955 a fost anchetat la Timișoara, și condamnat la alte șase luni de detenție. În anul 1959 Mănăstirea Prislop a fost închisă, iar Părintele Arsenie Boca exclus din monahism, începând perioada de pribegie prin București și alte localități. În 1961 era angajat la Atelierele Patriarhiei, iar în 1968 a fost pensionat. Apoi s-a retras la parohia Drăgănescu, lângă București, unde a început pictarea lăcașului de cult.

În ziua de 28 noiembrie 1989, Părintele Arsenie Boca a trecut la cele veşnice, fiind înmormântat la Mănăstirea Prislop, iar din acel moment mulţimi de pelerini din întreaga ţară vin an de an, în Ţara Haţegului, la Mănăstirea „Sfântul Ioan Evanghelistul” şi „Înălţarea Sfintei Cruci” – Prislop, pentru a se închina la crucea de la mormântul marelui duhovnic al Ortodoxiei româneşti.

Sfințenia vieții Părintelui Arsenie Boca și cinstirea deosebită de care se bucură în rândul poporului dreptcredincios au determinat Episcopia Devei și Hunedoarei ca în anul 2019 să înainteze Comisiei speciale teologice a Mitropoliei Ardealului documentația necesară pentru propunerea de canonizare a Părintelui Arsenie Boca.

Dosarul complet și Studiul Document (redactat de către Pr. Prof. Acad. Dr. Mircea Păcurariu) privind sfințenia vieții Cuviosului Părinte Arsenie Boca au fost înaintate spre examinare și decizie Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în prezent, propunerea de canonizare a Părintelui Arsenie Boca înaintată Sfântului Sinod de către Mitropolia Ardealului aflându-se în analiză la subcomisia Sinodală pentru canonizarea Sfinților Români.

Legat de canonizarea Părintelui Arsenie Boca, într-un interviu acordat în anul 2018 pentru ziarul Tribuna Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a spus: „Cinstirea pe care i-o acordă credincioșii Părintelui, cultul acesta spontan, a determinat Biserica să înceapă procesul de canonizare prin cercetarea vieții și a lucrărilor minunate pe care Dumnezeu le-a împlinit și le săvârșește și azi prin alesul Său”.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate