.

Şezătoare la Vaţa de Jos

Satul este locul nealterat în care se mai păstrează obiceiurile de iarnă moştenite de la bunicii şi părinţii noştri. Din păcate, fără o implicare reală a unor oameni de calitate şi a autorităţilor locale, capabile să sprijine tradiţiile prin diverse programe culturale, există riscul ca şi acest loc să se piardă. Postul Crăciunului este momentul în care viaţa satului se schimbă, iar ritmul alert de peste vară şi truda adunării recoltei, în toamnă, sunt răsplătite de tihna familiei şi a casei.

De aceea, este de salutat iniţiativa administraţiei locale din comuna Vaţa de Jos, unde a fost pus, din nou, în valoare obiceiul şezătorilor din Postul Crăciunului. S-a întâmplat la expoziția etnografică “Zestrea Apusenilor” deschisă în această parte a Ţării Zarandului.

„Am considerat că este bine să păstrăm, atât cât se poate, obiceiurile străvechi pentru a le putea prezenta în faţa tinerilor. Sunt lucruri pe care ei le descoperă cu plăcere, iar unora nici nu le vine să creadă că în satul loc au existat asemenea obiceiuri. De aceea, mă bucur atunci când munca unor oameni inimoşi este apreciată şi aş dori să le felicit pe doamnele care au organizat această şezătoare”, spunea primarul comunei Vaţa de Jos, Liviu Linţă.

La şezătoare, tinerii prezenţi au văzut cum se toarce, fetele au putut învăţa din tainele gospodăriei de la femeile mai în vârstă, iar băieţii şi-au putut arăta priceperea de a spune poveşti şi, de ce nu, de a o cuceri pe aleasa inimii.

Colegii din Consiliul Judeţean Hunedoara au surprins în imagini, atmosfera de la şezătoarea organizată în comuna Vaţa de Jos, iar fotografiile spun totul despre atmosfera de acolo.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate