.

Seminar regional al Grupurilor de Acţiune Locală (GAL), la Deva

Joi, 24 octombrie 2019, între orele 10:30-13:00, în sala  Șemineului din Palatul Magna Curia, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, județul Hunedoara, se va desfăşura a treia întâlnire din seria de dezbateri regionale “Parteneriate pentru soluții de finanțare și garantare a proiectelor susținute de GAL-uri și FLAG-uri”, ce va avea loc la Deva.

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii organizează în parteneriat cu GAL Microregiunea Țara Hațegului-Ținutul Pădurenilor, un nou eveniment din seria întâlnirilor ce au ca obiectiv informarea cu privire la soluțiile de garantare a creditării bancare și a accesării de finanțări din fonduri europene.

Promovarea instrumentelor de finanțare și garantare au drept scop impulsionarea dezvoltării mediului rural, prin intermediul investițiilor promovate de către parteneriatul public–privat dintre GAL-uri, autoritățile locale și companii.

Tematica intâlnirii găzduită de  GAL Microregiunea Țara Hațegului-Ținutul Pădurenilor se va axa pe diseminarea de  informații privind  soluţiile de finanţare şi de garantare oferite de FNGCIMM:

Garantarea finanțărilor pentru GAL-uri în baza OUG 43/2013. FNGCIMM garantează creditele acordate beneficiarilor   PNDR 2014 – 2020, respectiv POPAM 2014 – 2020, pentru finanţarea proiectelor de investiţii sprijinite prin aceste  programe. Garanția se acorda pentru finanțări de până la maxim 3.000.000 EURO,  procentul de garantare fiind de maxim 80%  din finanțarea aprobată, respectiv maxim 2.400.000 EURO.

→Garantarea finanțărilor pentru GAL-uri în baza OUG 79/2009. FNGCIMM acordă scrisori de garanție în favoarea  AFIR  pentru garantarea  avansului menționat în contractele de finanțare nerambursabilă/actele adiționale încheiate cu beneficiarii publici. Valoarea scrisorii de garanție poate fi de maxim 100% din valoarea avansului pentru contractele finanțate din PNDR 2014-2020.

→ POPAM 2014- 2020  Garantarea finanțărilor  creditelor acordate de  instituţiile finanţatoare  pentru dezvoltarea şi facilitarea accesului la finanţare  al  beneficiarilor POPAM 2014 – 2020,  precum şi pentru dezvoltarea afacerilor  în domeniul  acvaculturii

→Programul START-UP NATION 2019. Antreprenorii vor putea obține și în cursul anului 2019 fonduri nerambursabile prin intermediul programului Start-up Nation pentru înființarea unor afaceri noi și durabile. Vor fi eligibile pentru a primi un sprijin maxim de 200.000 de lei societățile din spațiul rural sau urban, înființate după data de 31.01.2017, având domenii de activitate precum producție de bunuri, IT, industrii creative sau servicii.

Programul INVESTEȘTE ÎN TINE. Persoanele fizice pot accesa un credit pentru o perioada de 10 ani pentru investiția în dezvoltarea personală. FNGCIMM garantează maxim 80% din valoarea creditului, în valoare de 40.000 pentru tineri cu vârsta între 16-26 ani si 35.000 pentru persoane cu vârsta cuprinsă între 26 si 55 de ani. Valorile pot fi suplimentate cu 20.000  în situația în care beneficarul se angajează/este angajat pe perioada derulării creditului.

A doua parte a intâlnirii, se va axa pe discutarea oportunităților și provocărilor cu care se confruntă GAL-urile, respectiv identificarea de soluții concrete în ceea ce privește facilitatea obținerii creditării prin susținerea FNGCIMM.

La eveniment sunt invitați să participe pe lângă reprezentanți ai grupurilor de acțiune locală, ai grupurilor de acțiune locală pentru pescuit și partenerii noștri strategici AFIR, AM-PNDR, POPAM,  APIA, precum și reprezentanți ai instituțiilor de credit, ai autorităților locale, beneficiari publici și privați.

Evenimentul se va desfășura între orele 10:30-13:00, în sala Șemineului din Palatul Magna Curia, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva,  județul Hunedoara.

 ***

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.

Din anul 2002 și până în prezent, FNGCIMM a acordat IMM -urilor peste 80.000 de garanții la nivel național, în valoare de aproximativ 26 de miliarde de lei.

FNGCIMM instrumentează, se asemenea, programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării și susținerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.

Garanţia FNGCIMM SA – IFN este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăși suma de 2,5 milioane euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator.

FNGCIMM SA – IFN colaborează cu 26 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru. Garanția FNGCIMM SA – IFN este cea mai lichidă garanție, plătibilă în maxim 90 zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, față de minim 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci.

FNGCIMM SA – IFN asigură o acoperire teritorială națională, răspunzând solicitărilor întreprinzătorilor prin toate cele 3 sucursale, 2 reprezentanțe și 3 filiale. În baza apartenenței sale la AECM (Asociația Europeană a Instituțiilor de Garantare – asociație ce reunește 47 de fonduri de garantare mutuale, private și publice, bănci de dezvoltare și fonduri de contragarantare din 23 de state membre ale UE, precum și din Turcia, Serbia, Bosnia și Herzegovina, Federația Rusă și Kosovo), FNGCIMM funcționează după reguli şi principii europene.

Pentru informații suplimentare: 021.310.18.74 int.193,  [email protected]

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate