Şedinţă de lucru la Bucureşti pe tema noului stadion de la Hunedoara

În cursul zilei de marţi, 13 mai 2025, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, împreună cu domnul Dănuţ Florănescu – reprezentant Apa Prod şi Cornel Chezan, din cadrul Serviciului Investiţii, au participat, la sediul Companiei Naţionale de Investiţii, la o primă şedinţă de lucru pe tema noului stadion care va fi construit la Hunedoara.
„Vreme de aproximativ două ore am discutat pe mai multe temne cu reprezentanţii firmei care se va ocupa de proiectarea tehnică, în prezenţa domnului Gabriel Diaconu – şef al Unităţii de Supervizori din cadrul CNI precum şi a altor specialişti din cadrul Companiei Naţionale de Investiţii.
Problemele abordate s-au referit atât la detalii tehnice privind proiectarea şi construirea noului stadion, reţelele de canalizare şi apă din zonă, cât şi la chestiuni referitoare la demolarea actualului stadion.
Întrevederile de acest fel se vor repeta ori de câte ori este nevoie, mai ales că este vorba despre cel mai mare proiect de infrastructură din municipiul Hunedoara în ultimii 35 de ani, o investiţie care se va ridica la aproximativ 64 de milioane de euro, fonduri provenite din bugetul CNI, companie subordonată Ministerului Dezvoltării.
Mulţumesc Guvernului României pentru că a răspuns pozitiv acestei nevoi a judeţului Hunedoara de a avea un stadion nou şi a adus proiectul până în această fază. Sper ca viitorul Guvern să ducă mai departe, fără tergiversări, acest proiect, alături de toate celelalte proiecte de investiţii în infrastructură, pentru că, până la urmă, beneficiarii direcţi şi de lungă durată ai acestor investiţii sunt cetăţenii comunităţilor în care ele sunt implementate.
Date fiind toate incertitudinile create de această perioadă electorală, am fost nevoiţi să temporizăm puţin începerea licitaţiei pentru demolare, însă sper ca, de săptămâna viitoare, să se poată începe şi acest demers. În momentul în care vom avea finalizată şi această procedură, vom putea anunţa şi data exactă la care va începe demolarea vechiului stadion. Sper însă ca lucrurile să decurgă normal şi să nu intervină schimbări majore de abordare a acestor proiecte, de la nivel central”, spune primarul Dan Bobouţanu.
Partajează această știre

Lasă un răspuns