.

SCRISOARE DESCHISĂ legată de eliminarea unor etape ale GENOCIDULUI împotriva Poporului Român

În funcțiile pe care le dețineți aveți obligația să dispuneți următoarele:

1. Redeschiderea spitalelor suport COVID-19 pentru sutele de mii de bolnavi cronici cărora le-ați interzis accesul în spitale, începând cu data de 16 martie 2020. În timpul stării de urgență și a stării de alertă au murit cu zile multe mii de bolnavi cronici (circa 20.000) care nu au fost primiți în spitalele suport COVID-19, nici pentru consultații și nici pentru tratamente. Toate spitalele suport COVID-19 au fost și sunt aproape goale. Au fost și sunt foarte puțini pacienți cu COVID-19 care au fost internați în spitale. Mii de medici și asistente medicale șomează, nu au voie să-i trateze pe alți bolnavi în unitățile spitalicești, în afară de cei foarte puțini cu COVID-19. Datorită unor aprecieri ochiometrice total greșite ale specialiștilor și apropiaților dumneavoastră, s-a ajuns să fie amenajate spitale militare de campanie și să fie improvizate spitale în săli de sport unde, până în prezent, nu a fost internat niciun un bolnav de COVID-19, dar nici de alte boli.

În ziua de 2 iunie a.c. au fost înregistrate, în toată țara, doar 119 cazuri noi de îmbolnăviri și cu COVID-19, care pot fi tratate în spitalele de boli infecțioase. În foarte multe județe nu s-a înregistrat niciun bolnav de COVID-19 în ultimele săptămâni, așa că spitalele sunt goale, stau în așteptarea câtorva pacienți suspecți de noul coronavirus.

Autorii GENOCIDULUI au programat și speră că va veni al doilea val de COVID-19 începând de la toamnă. Până atunci ei încearcă să testeze pentru COVID-19 cât mai mulți oameni sănătoși în speranța de a găsi pacienți pentru spitalele goale, precum și pentru a afla degeaba, prin sondaj, care a fost curba epidemiei de coronavirus în România. Această acțiune va consta Poporul Român peste 200.000.000 lei.

2.Interzicerea termoscanării și iradierii cetățenilor la intrarea în unele spații închise. Această acțiune nu a fost necesară în cele două luni ale stării de urgență, iar în timpul stării de alertă a fost reglementată în mod arbitrar prin Ordin dat de doi miniștri, cu încălcarea dreptului la viață prevăzut în Constituție. Termometrul-pistol 5G, suport COVID-19, afectează sănătatea cetățenilor, îi umilește și îi batjocorește. În cazul în care nu dispuneți interzicerea termoscanării la intrarea în unele spații închise, se va ajunge ca foarte mulți elevi care au de dat examene pentru a intra la liceu sau pentru bacalaureat să le fie interzis ilegal acest drept și să fie amânați pentru o altă sesiune pe care ați programat-o deja, cu multe detalii, pentru finalul lunii iunie a.c.

3.Renunțarea la masca de protecție suport COVID-19, la masca tăcerii, la botnița care de fapt nu protejează viața oamenilor, ci dimpotrivă. Prin măștile de protecție trec virușii și bacteriile. Ele crează mari dificultăți în oxigenarea normală a organismului uman și contribuie la creșterea temperaturii corpului peste 37,3 grade Celsius.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a constatat că majoritatea măștilor vândute în România și folosite de cetățeni, la intrarea în unele spații închise, sunt neconforme. ANPC a anunțat oficial, zilele trecute, că a retras de pe piață, prin confiscare din depozite și farmacii, câteva sute de mii de măști care sunt neconforme. Multe milioane de măști neconforme au ajuns la cetățeni și sunt folosite de aceștia. Ei nu știu și nu au fost avertizați de ministrul Sănătății că le este pusă viața în pericol. Niciodată, ministrul Sănătății nu i-a asigurat public pe cetățeni că prin măștile de protecție nu trec virușii și bacteriile. De asemenea, acesta nu a negat niciodată pericolul purtării măștilor de protecție suport COVID-19 pentru sănătatea oamenilor. În același timp, ministrul Sănătății a ascuns Adevărul că milioane de măști neconforme au ajuns la cetățeni și purtarea acestora riscă să le scadă imunitatea și să-i îmbolnăvească.

Cunoscând Adevărul despre măștile de protecție neconforme pentru suport COVID-19, în ziua de 25 mai a.c., în sediul Guvernului, la sărbătorirea zilei de naștere a Primului-ministru, toți participanții nu au purtat măști de protecție și nu au respectat nici distanțarea dintre ei la cel puțin doi metri. Milioane de români din Țara-Mamă și de pretutindeni au văzut și revăzut pe ecranele televizoarelor și telefoanelor mobile fotografia făcută în sediul Guvernului României, în perioada stării de alertă și au înțeles mesajul clar transmis de către premier, vicepremier și mai mulți miniștri, respectiv: virusul SARS-CoV-2 nu este periculos și de aceea nu trebuie purtată masca de protecție și nu este cazul ca să fie păstrată distanța de doi metri între cetățeni.

Având în vedere pericolul pentru sănătatea oamenilor generat de purtarea măștilor de protecție s-a ajuns ca în multe țări să se renunțe la obligativitatea folosirii lor. Un exemplu recent îl constituie Polonia.

Aveți șansa și obligația ca să eliminați, de îndată, aceste trei etape din GENOCIDUL împotriva Poporului Român, ce a fost ascuns după paravanul mediatic al bolii COVID-19.

 

Dr.Gheorghe Funar

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate