.

Şcolile din comuna Bistra, pregătite pentru noul an şcolar

Administrația publică locală a avut grijă ca școlile din comuna Bistra să fie pregătite pentru noul an școlar.

Școala Gimnazială „Nicodim Ganea” din Bistra, Școala Primară din satul Ciuldești, Școala Primară din Gârde şi grădiniţele din comună au beneficiat de lucrări şi reparaţii curente acolo unde a fost necesar.

Pe lista de investiții s-au regăsit: zugrăveli, curățenie și igienizare la Şcoala Primară Ciuldeşti; reparații curente, zugrăveli, curăţenie şi igienizare la Şcoala Primara Gârde; lucrări de amenajare la sala sport, lucrări reparații curente, curăţenie şi igienizare la Şcoala Gimnazială Bistra Centru; zugrăveli, curățenie, igienizare la Grădiniţa cu Program Normal Ciuldeşti; zugrăveli, curățenie, igienizare la Grădiniţa cu Program Normal Gârde; zugrăveli, reparații curente, curăţenie şi igienizare la Grădiniţa cu Program Normal Bistra. Acolo unde a fost cazul s-au executat și lucrări de reparaţii a mobilierului şcolar.

De asemenea a fost asigurat 100% şi combustibilul solid necesar încălzirii sălilor de clasă pe perioada anotimpului rece.

Primăria Bistra a alocat peste 800.000 lei de la bugetul local pentru anul 2022, pentru funcţionare, lucrări de întreţinere şi reparaţii la şcolile din comună.

„Am pregătit şcolile şi grădiniţele din comuna noastră pentru noul an şcolar care va începe pe data de 5 septembrie. Dorim ca elevii noştri să beneficieze de toate condiţiile aferente unui proces educaţional modern și de calitate pentru a performa. Viitorul unei comunități  și al societăţii noastre depinde de educaţie. Copiii sunt cea mai importantă investiţie a noastră”, a declarat primarul comunei Bistra, Traian Gligor.

În comuna Bistra există 245 elevi si 85 preșcolari în anul școlar 2022-2023.

De asemenea, Școala Primară ,,Nicodim Ganea” cu clasele I-IV – Centru din comuna Bistra se află în plin proces de  modernizare și reabilitare. Investiția presupune și extinderea corpului clădirii şcolii cu clădirea în care va fi amplasată centrala termică, refacerea sistemului de încălzire, tâmplărie nouă, rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, amenajarea exterioară a curții cu trotuare, amenajare grupuri sanitare pe sexe şi pentru persoane cu dizabilităţi.

Din păcate, lucrările au fost stopate din cauza constructorului care nu s-a încadrat în timpul alocat execuției și contractul a fost reziliat. Primăria Bistra a scos din nou lucrările de execuție la licitație dar nu s-a prezentat nimeni. Este în derulare  o nouă licitație pentru lucrările de execuție la Școala Primară ,,Nicodim Ganea” cu clasele I-IV – Centru din comuna Bistra.

Valoarea totală a acestui proiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală este de 595.744,76 lei.

Au fost finalizate și lucrările de renovare a  Sălii  de sport din comuna Bistra aflată în vecinătatea Școlii Gimnaziale ,,Nicodim Ganea” Bistra – Centru, pentru care administrația publică  a alocat bani de la bugetul local. Sala de sport a fost construită în anul 2006. Administrația publică locală a hotărât că sunt necesare lucrări de reabilitare și reparații. Sala de sport este folosită atât de localnici, cât și pentru activitățile școlare. Sala de sport este folosită și pentru antrenamentele din cadrul Clubului Sportiv Comunal Bistra, cât și de către membrii Centrului Cultural din comună.

La finalul lucrărilor, a rezultat o sală de sport modernă pentru toți cei care doresc să desfășoare acolo activități sportive.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate