.

Școală de vară în parohia Lunca Moților

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, în Parohia Lunca Moților din Protopopiatul Brad, cu filiile Cărăstău și Caraci, a avut loc, prima ediție a școlii de vară cu titlul „Vacanța de vară în tinda Biserici”.

Aceste activități au loc în perioada 9-13 august 2021. Copii participanţi sunt implicați în următoarele activități: Rugăciune, Pricesne, Pictura icoanelor pe sticlă, Desen, Jocuri de socializare, Confecționarea de brățări, Joc cu mingea, etc.

Pe lângă aceste activități, au fost prezenți reprezentanți ai Poliției Române, pentru a le aduce la cunoștință copiilor reguli privind comportamentul lor la școală și în societate, metode de apărare și prevenție, iar mai pe urmă le-a fost prezentată autospeciala de poliție. Activitățile au rolul de a aduce tinerii din satele noastre mai aproape de biserică, pentru a înțelege rolul lor în Biserică și societate ca și creștini ortodocși și pentru a înțelege mai bine rolul Bisericii ortodoxe în societate. În toate aceste activități suntem sprijiniți și de către Doamna Preoteasă Ana-Ioana Rus și Doamna profesoară de religie Ganea Anca!

Ne bucurăm că în aceste zile, socializăm mai mult, învățăm să ne acceptăm unii pe ceilalți, să lucrăm în echipă, să fim mai buni!

Mulțumim tinerilor, care au fost prezenți și părinților, care au înțeles rolul acestor activități și ne-au susținut!

Preot paroh Radu Rus /https://episcopiadevei.ro/

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate