.

Sărbătoare mare, sâmbătă: Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Sunt prăznuiți în aceeași zi, pe 29 iunie, după o perioadă de post, care variază ca durată în funcție de data Sfintelor Paști. Sfinții Apostoli Petru și Pavel s-au săvârșit la Roma, din porunca împăratului Nero, Petru fiind răstignit cu capul în jos, iar lui Pavel tăindu-i-se capul. Cei doi mari corifei ai Apostolilor și-au închinat întreaga viață propovăduirii Evangheliei lui Hristos.

Moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel
Potrivit Sinaxarului, tot pe 29 iunie, Moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel au fost mutate împreună în locul numit “ad catacumbas”, de pe Via Appia din Roma în anul 258. Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt autori de epistole incluse de Biserica între textele canonice ale Noului Testament (Pavel – 14; Petru – 2).

Sfântul Apostol Petru
S-a născut în Betsaida Galileei și era frate cu Sfântul Apostol Andrei, „Cel întâi chemat” la slujirea credinței. Numele său iudeu era Simon, însă Mântuitorul îl va numi Chifa (piatră). După ce a pescuit pe lacul Ghenizaret, decide să-l urmeze pe Iisus, devenind astfel ”pescar de oameni”, renunțând la toate bunurile materiale. Cu toată dragostea pentru Iisus Hristos, Petru nu și-a putut învinge slăbiciunea, lepădându-se de trei ori de Domnul sau, tocmai când Acesta era batjocorit și purtat de la Ana la Caiafa. Dar, cu multe lacrimi și zbucium, și-a ispășit întreita lui lepădare de Domnul. La cea de a treia arătare a Domnului Înviat ucenicilor Săi, Petru redobândește vrednicia de Apostol, mărturisind de trei ori dragostea lui către Mântuitor. După Înălțarea la cer a Domnului și după pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Petru nu a precupețit nicio osteneală pentru împlinirea poruncii Mântuitorului, de a vesti adevărul mântuirii.
Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie, la Roma.

Sfântul Apostol Pavel
S-a născut într-o familie de evrei, provenind din Tarsul Ciliciei. Înainte de a trece la credință, el se numea Saul, prigonind cumplit pe cei ce mărturiseau credința în Hristos și propovăduiau Învierea Lui. Dar, pe când călătorea spre cetatea Damascului spre a prinde creștinii de acolo, Saul a văzut pe Domnul Hristos, care i s-a arătat într-o lumină orbitoare și îl mustra: “Saule, Saule de ce mă prigonești?”. Din acel moment hotărăște să se convertească și primește botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sub noul nume de Pavel, el devine unul din cei mai mari Apostoli ai lui Hristos. A dus vestea cea bună a Evangheliei Domnului printre popoarele păgâne, binevestind în multe locuri din Răsărit, ajungând până la Roma. A scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. Din porunca împăratului Nero, a fost decapitat în anul 67.

Tradiții și obiceiuri
Cunoscută în popor și sub numele de Sânpetru, sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel marchează miezul verii și perioada secerișului, fiind însoțită de o serie de obiceiuri, tradiții și superstiții.
• În tradiția populară există credința potrivit căreia, începând cu această zi, cucul şi privighetorile nu mai cântă.
• Până la Sânpetru, nu se scutură merii, oamenii crezând că dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.
• Respectând tradiția, femeile nu au voie să mănânce mere până în ziua sărbătorii, pentru a nu-i supăra pe cei trecuţi la viaţa veşnică din familia respectivă. După această zi, doar tinerele fete au voie să mănânce mere, femeile în vârstă având dezlegare la mere abia de Sfântul Ilie.
• Dacă tună şi fulgeră în ziua sărbătorii, se spune că nucile şi alunele vor fi viermănoase.
• Tot acum, pentru sporul casei şi pentru sănătate, se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.
• Ca să scape de pistrui, oamenii pistruiați se spală pe față, la miezul nopții, când cântă cocoșul.

www.sfapostolipetrusipavel
www.crestinortodox.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate