.

Sântul Ierarh Nicolae

Este venerat de către credincioși la data de 6 decembrie a fiecărui an, fiind unul din cei mai populari sfinți din calendarul ortodox. Supranumit ”făcătorul de minuni”, ocrotitorul copiilor și apărătorul credinței, praznicul Sfântului Nicolae marchează începutul sărbătorilor de iarnă. În tradiţia românească, Sfântul Nicolae este cunoscut sub numele de Moş Nicolae care, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, vine să aducă daruri.

Sfântul Ierarh Nicolae,  arhiepiscopul Mirei Lichiei

S-a născut în cetatea Patara din ţinutul Lichiei, Asia Mica, în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea. Părinţii săi, de la care a învăţat tainele credinţei în Iisus fiul lui Dumnezeu, au murit în timpul unei molime, pe când Sfântul era mic de ani. De aceea, a fost crescut de unchiul său, Nicolae, episcop al Patarelor. Acesta l-a învăţat bunele deprinderi creştine şi dreapta credinţă, iar la vârsta potrivită l-a rânduit între clericii Bisericii, apoi l-a hirotonit preot. După moartea părinților, el și-a împărțit întreaga avere săracilor, a întemeiat Mănăstirea Sionului, unde a și fost înmormântat. A trăit în post şi rugăciune, fiind un exemplu pentru semeni. În timpul prigoanelor împăratului Diocleţian împotriva creştinilor, Sfântul este aruncat în temniţă, dar și de acolo vorbea poporului despre Legea lui Dumnezeu. A fost eliberat după urcarea pe tron a Sfântului Constantin.

Înălţat Arhiepiscop al Mirelor Lichiei, Sfântul s-a dovedit a fi un părinte bun și înţelept, care dăruia lumină şi har credincioşilor.  A plecat la Dumnezeu în ziua de 6 decembrie, dată la care este și sărbătorit.

Moaştele Sfântului Nicolae

Se află în Italia, la Catedrala din Bari, într-o criptă din care  izvorăşte un lichid incolor, numit „Mana” sau „Santa Mana”. Potrivit tradiţiei, episcopul acestei eparhii amestecă acest lichid cu apă, îl binecuvântează şi-l împarte credincioşilor, scrie libertatea.ro. La noi în țară se află mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, ultima ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.

Minunile săvârșite de Sfântul Nicolae

Despre minunile săvârșite de Sfântul Nicolae, dar și despre marea sa bunătate sunt multe mărturii. Una dintre ele este aceea că, plecând să se închine la Locurile Sfinte, în timpul călătoriei s-a iscat o furtună. Călătorii și echipajul s-au speriat, și-au pierdut cumpătul, dar Sfântul a căzut în genunchi și s-a rugat. Furtuna s-a potolit ca prin minune, dar un marinar a căzut în apă, marinarii neputând face nimic ca să-l salveze. Dar, prin rugăciunile puternice ale Sfântului, marinarul a înviat ca și cum s-ar fi trezit dintr-un somn adânc. Istoria vieţii Sfântului Nicolae vorbeşte despre o altă minune. Se spune că el a izbăvit de la moarte trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept. Pe când aceştia erau în închisoare, au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe sfânt în ajutor. I-au pomenit de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia. Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit ca bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost pârâţi că ar fi uneltit împotriva lui. Dar Sfântul Nicolae și după moarte face bine celor ce au nevoie şi-i izbăveşte de tot felul de primejdii. Pentru că, și acum ca şi atunci, acelaşi Dumnezeu lucrează prin sfântul Său minunile Sale.

În noaptea de 5 spre 6 decembrie

Moș Nicolae, ocrotitorul copiilor, aduce daruri copiilor cuminți. Tocmai de aceea, copii își lustruiesc ghetuțele și-l așteptă nerăbdători pe Moș. Dar, cei neascultători primesc de la Moș doar o nuielușe. Tradiţia spune că nuieluşa pe care o primește neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului (Crăciun), înseamnă că Sfântul “a mijlocit” iertarea celui neascultător. Sfântul Nicolae a făcut multe daruri săracilor, i-a liniştit pe cei întristaţi şi a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe bolnavi. El nu uită pe nimeni şi toţi membrii familiei sunt răsplătiţi. În unele locuri, copiii lasă moşului din mâncarea lor preferată, ca să-i ierte pentru că nu au fost cuminţi.

Tradiții și obiceiuri de Moș Nicolae

  • Potrivit tradiției poporului nostru, Sfântul Nicolae apare, de obicei, pe un cal alb, făcându-se trimitere la primii fulgi de zăpadă din acel an. Are barba albă, iar conform unei vechi credințe, de ziua sa, în 6 decembrie își scutură barba, iar din cer se aștern pe pământ, fulgii albi de nea.
  • Dar Moșului îi revine și rolul de a proteja lumea împotriva întunericului, a frigului și a răului, asigurându-se ca soarele să nu fugă spre alte tărâmuri.
  • Este patron al corăbierilor, pe care-i scapă de înec, apără soldații, motiv pentru care aceştia îl invocă în timpul luptelor, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace, care vor să se mărite.
  • În noaptea de cinci spre şase decembrie, fetele se folosesc de anumite ritualuri, pentru a-şi afla viitorul. În unele zone, ele se adună şi fac plăcinte, iar seara vin feciorii, apoi se încinge petrecerea.
  • De asemenea, există obiceiul de a se pune în apă, crenguţe de pomi fructiferi, care să înflorească de Anul Nou. Înflorirea ramurilor prezice cât de îmbelşugat sau sărac va fi anul viitor.
  • Tot în această noapte se fac şi slujbe pentru cei care şi-au aflat sfârşitul în mod năprasnic.
  • Despre  Sfântul Nicolae se mai spune că în nopțile Sfintelor Sărbători, când pentru o clipă se deschid cerurile, poate fi zărit stand de-a dreapta lui Dumnezeu.

Cornelia Holinschi

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate