Simbol al nemuririi și purității, salcia a fost folosită încă din timpuri străvechi în numeroase practici terapeutice. De-a lungul timpului, calitățile ei au fost recunoscute de către oamenii de știință, astăzi fiind folosită pentru tratarea sau ameliorarea mai multor afecțiuni.

În tradiția românească
Salcia este considerată o plantă sfântă. Povestea spune că dintre toate plantele, salcia a fost singura care a ajutat-o pe Maica Domnului să treacă apele unui râu, făcându-se punte pentru a-i asigura trecerea. Drept recunoștință, Maica Domnului a binecuvântat-o și i-a hărăzit să nu fie transformată în cărbune, ci sa fie îndrăgită de oameni și adusă în fiecare an în Casa Domnului și în casele oamenilor.

Recoltarea salciei
În zonele de câmpie, recoltarea începe prin martie-aprilie, atunci când seva începe să curgă prin mlădițele tinere. La munte, recoltarea poate începe în luna mai. Se vor folosi doar ramurile tinere, de doi-trei ani. Pentru a se lua mai bine mlădițele tinere, se face o crestătură de-a lungul crengii, iar apoi scoarţa se va trage foarte uşor. Scoarța obținută se va pune la uscat, iar când devine ca­santă, este semn că uscarea
s-a terminat. Se păstrează în pungi de hârtie sau pânză.

În scop terapeutic
Cea mai căutată este salcia albă. Pot fi utilizate și alte specii de salcie, dar se va evita răchita. Ca să fie eficientă, scoarța trebuie să conțină cel puțin unu la sută derivați de acid salicilic. De la salcie sunt folosite atât ramurile tinere, cât și frunzele sau florile (mâțișorii). Au efecte tonice, astringente, antitermice şi antireumatice. În acelaşi timp, infuzia, tinctura şi decoctul, preparate din scoarţă de salcie, calmează durerile cauzate de crizele biliare, dar şi starea de agitaţie provocată de abstinenţă în cazul alcoolicilor.

Coaja de salcie
Mai poartă denumirea și de ”aspirină naturală”. Substanțele pe care le conține au proprietăți antireumatice, antiinflamatoare, analgezice, sedative, astringente şi hemo­­statice. Se poate administra sub formă de infuzie, decoct sau pulbere.

Pulberea
Se obține din coaja bine uscată și măcinată cu râșnița de cafea. Se macină doar atât cât se consumă în 10 zile, întrucât, pe parcurs, își pierde din proprietăți.

În caz de răceală, gripă sau dureri reumatismale
Se poate prepara o infuzie din 200 de ml de apă clocotită, turnată peste doua lingurițe de scoarță bine uscată și mărunțită. Infuzia, ținută la temperatura camerei, se va bea de câte două-trei ori pe zi, pe parcursul întregii zile.

Decoctul din coaja de salcie
Este recomandat ca reme­diu natural împotriva febrei, a nevralgiilor, reumatismului sau gutei. Pentru preparare, se pun la fiert, la foc mic, pentru 20-30 de minute, două lingurițe de scoarță, bine uscată și mărunțită, într-un sfert de litru de apă. După răcire, lichidul se filtrează și se consumă câte două-trei linguri, pe parcursul unei zile.

În cazul durerilor de gât
Se poate face gargară cu decoct din coajă de salcie. Tratamentul nu trebuie să dureze mai mult de trei săptămâni.

Pentru răni și ulcerații ale pielii
Sunt recomandate compresele cu ceai concentrat din coajă de salcie. Pentru preparare, se folosesc patru-cinci linguri de plantă la un sfert de litru de apă clocotită. Compresele, puse pe locul afectat, usucă și vindecă rana.

Frunzele de salcie
După uscare, acestea sunt folosite pentru tratarea durerilor reumatice sau migrenelor. În popor, frunzele uscate de salcie erau folosite pentru igiena orală sau în tratarea frigurilor.

Florile de salcie
Ajută în caz de insomnie, stări irascibile sau la tonifierea organismului.

www.ziare.com,www.sanatatecuplante.ro