S-a încheiat Târgul European al Castelelor 2026! Două zile dedicate patrimoniului și promovării culturale la Castelul Corvinilor

 În perioada 5–6 iunie 2026, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva a participat la Târgul European al Castelelor, eveniment desfășurat la Castelul Corvinilor din Hunedoara, care a reunit unele dintre cele mai reprezentative castele, cetăți, muzee și obiective de patrimoniu din România.
Pe parcursul celor două zile, mii de vizitatori au trecut pragul evenimentului, descoperind povești, tradiții, oferte culturale și turistice din întreaga țară. La standul MCDR, publicul a avut ocazia să afle mai multe despre patrimoniul excepțional al județului Hunedoara și despre obiectivele administrate de instituția noastră: Sarmizegetusa Regia, Palatul Magna Curia, Castelul Nopcsa, muzeele și colecțiile aflate în rețeaua Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.
🙏 Mulțumim tuturor celor care au vizitat standul nostru, organizatorilor și partenerilor care au contribuit la succesul acestei ediții!
📍 Patrimoniul cultural al județului Hunedoara continuă să inspire și să atragă vizitatori, iar noi vă așteptăm să descoperiți, pe tot parcursul anului, monumentele istorice, muzeele și evenimentele culturale organizate de Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva.
Partajează această știre

Lasă un răspuns