.

Românul Adrian Ahriţculesei a cucerit cel mai înalt vulcan din America de Nord

Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din Petroşani, a reuşit să cucerească vulcanul Pico de Orizaba (5.636 m), la capătul unei ascensiuni care a durat şase ore. Vulcanul este cel mai înalt vulcan din America de Nord şi cel mai înalt munte din Mexic.„Ascensiunea a început de la refugiul Piedra Grande şi a durat în total 9 ore, din care 6 ore până pe vârf. În ziua vârfului am avut noroc de vreme bună, cu vânt de aproximativ 20 km/h şi senin”, a menţionat alpinistul din Petroşani.

Ahriţculesei a plecat în expediţia din Mexic pe 9 februarie, iar în perioada de pregătire a ascensiunii a urcat, pentru aclimatizare, pe trei vârfuri de peste 4.000 de m, pentru ca, la final, să ajungă pe vulcanul Pico de Orizaba.

„Durata expediţiei a fost stabilită între 9 şi 17 februarie. În această perioadă am ajuns pe patru vârfuri de peste 4.000 de metri: La Malinche, Sierra Negra, Iztaccihuatl şi Pico de Orizaba, care a fost obiectivul meu principal, fiind cel mai înalt vulcan din America de Nord. Celelalte vârfuri le-am făcut pentru a mă aclimatiza şi pentru a vedea cât mai multe locuri din Mexic”, a precizat alpinistul.

Adrian Ahriţculesei va ajunge în ţară pe 19 februarie.

Anul trecut, pe 25 ianuarie, alpinistul Adrian Ahriţculesei a reuşit să cucerească cel mai înalt vulcan din lume, Ojos del Salado (6.893 m), situat în Munţii Anzi, la graniţa dintre Argentina şi Chile.

Cucerirea vulcanului Pico de Orizaba face parte dintr-un proiect al alpinistului din Petroşani în care acesta îşi propune să fie primul român care face circuitul „Seven Vulcanos”, după Crina Coco Popescu, prima femeie din lume care a reuşit această performanţă.

Vulcanul din Mexic a mai fost cucerit şi de către deveanca Alexandra Flavia Marcu, chiar în perioada în care aceasta era elevă la Colegiul Naţional „Decebal”.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate