Omleta simplă
Se prepară din 4 ouă, la care se adaugă puțină sare și 15 ml de lapte. Ouăle se bat bine cu telul și se toarnă într-o tavă unsă cu ulei, cu diametrul de 16 cm. Tava se dă la cuptor timp de 20 de minute, la o temperatură de 250 de grade. După ce s-a rumenit frumos, omleta se unge deasupra cu 20 de grame de unt moale.
Omletă cu șuncă și roșii
Ingrediente: patru ouă, două linguri de lapte, 100 g șuncă, o roșie mai mare, puțină sare și piper.
Mod de preparare:
Ouăle, sarea și piperul se bat cu telul, apoi se adaugă laptele, iar ingredientele se amestecă până la omogenizare. Se pregătește o tigaie cu diametrul de 20 cm, în care se pun două linguri de ulei, iar după ce uleiul se încinge, se toarnă compoziția de ouă. Roșia tăiată cubulețe se presară peste jumătate din suprafața omletei. Șunca se taie cubulețe și se presară peste roșii. Omleta se acoperă cu un capac și se lasă să se prăjească la foc mic. Când s-a rumenit, jumătatea umplută de omletă se acoperă cu jumătatea liberă. Omleta se presează puțin cu o spatulă, se acoperă, un capac și se mai lasă un minut în tigaie, apoi se pune pe un platou cu ajutorul a două spatule. Se poate servi cu salată de roșii și ardei.
Omletă spaniolă
Ingrediente: 4 ouă, sare, piper, o ceapă, 100 ml ulei, 4-5 bucăți de cartofi, tăiați în felii mici și subțiri.
Mod de preparare
Cartofii feliați se pun într-o tigaie cu ulei încins și se amestecă ușor, să nu se zdrobească. Separat, se taie ceapa în fâșii subțiri și se adaugă la cartofii din tigaie. Ingredientele se amestecă și se înăbușesc la foc mic timp de 15-20 de minute, până când cartofii sunt făcuți. Cartofii se scot apoi din ulei într-o strecurătoare și se lasă la scurs.
Separat, într-un bol, ouăle se bat cu telul, se adaugă sare și piper, apoi la compoziție se adaugă cartofii prăjiți. Totul se amestecă ușor cu o lingură, apoi compoziția se toarnă într-o tigaie de 16 cm, unsă cu două linguri de ulei. Omleta se aplatizează cu o spatulă, se acoperă cu un capac și se coace la foc mic, timp de cinci minute, până se rumenește frumos. După acest interval, peste tigaie se pune o farfurie lată, și cu o mișcare sigură, se răstoarnă omleta pe ea. Tigaia se pune din nou pe foc, iar omleta se pune înapoi în tigaie, cu partea rumenită deasupra. A doua parte se prăjește sub capac, tot la foc mic, timp de 5-7 minute, apoi omleta se pune pe o farfurie.
Omletă cu griș
Ingrediente: 2 ouă, o jumătate lingură de zahăr, 100 ml de lapte, o lingură de griș, 25 g de unt topit.
Mod de preparare
Se pregătește un bol în care se sparg două ouă, peste ele se presară o jumătate de lingură de zahăr, puțină sare și se bat bine cu telul. După omogenizare, la compoziție se adaugă laptele, apoi grișul în ploaie. Compoziția obținută se mixează bine, apoi se toarnă într-o tigaie (cu diametrul de 16 cm), unsă cu untul topit. Tigaia se acoperă cu un capac și compoziția se lasă să se gătească timp de 5-7 minute. După acest interval, omleta se întoarce atent pe partea cealaltă, se acoperă din nou cu capacul și se lasă la gătit până devine aurie. Se poate servi cu dulceață.
Omletă cu șuncă și cașcaval
Ingrediente: 3 ouă, 3 linguri de lapte, o lingură de făină, 80 g cașcaval, 80 g șuncă, ulei, sare, piper.
Mod de preparare:
Ouăle se bat bine cu telul și se adaugă, pe rând, laptele, făina, sarea și piperul. Într-o tigaie încinsă cu două linguri de ulei se pune compoziția de ouă, se acoperă cu un capac și se lasă la gătit până se rumenește. După ce s-a rumenit, omleta se întoarce pe partea cealaltă cu ajutorul a două spatule. Cașcavalul se dă pe răzătoarea mare, cu găuri, apoi jumătate din cantitate (40 g) se presară pe toată suprafața omletei. Pe partea din mijloc a omletei se presară jumătate din cantitatea de șuncă (40 g) apoi, cu ajutorul a două spatule, omleta se rulează ușor o dată, și încă o dată, până se obține un rulou. Ruloul se aplatizează ușor cu o spatulă, apoi deasupra lui se presară un strat subțire de cașcaval, apoi de șuncă și iarăși cașcaval. Omleta se mai ține un minut sub capac până se topește cașcavalul, apoi se trece pe un platou și se poate servi.
Omletă cu parizer și castraveți murați
Ingrediente: 4 ouă, o jumătate de linguriță sare, o jumătate de linguriță piper, piper, 60 ml de lapte, 200 g de parizer, 50 g cașcaval, o jumătate de ardei roșu, gras, 2 castraveți murați, 2 linguri de ulei, 2 fire de ceapă verde.
Mod de preparare
Ouăle se bat bine cu telul, se adaugă apoi, pe rând, sarea, piperul și laptele. Parizerul se taie în felii subțiri, apoi în fâșii înguste și se adaugă la compoziția de ouă, amestecându-se ușor. Ardeiul gras se taie în cubulețe și se toarnă peste ouă. La final, castraveții murați se taie și ei în cubulețe și se adaugă la ingredientele din castron. Totul se amestecă ușor cu o lingură, apoi compoziția obținută se toarnă într-o tigaie încinsă. Compoziția se repartizează uniform pe toată suprafața tăvii iar deasupra se presară ceapă verde. Totul se acoperă cu un capac și se lasă să se gătească la foc mic, până ce omleta se rumenește. Între timp, cașcavalul se dă pe răzătoarea mare. Când omleta este rumenită, se presară cașcaval deasupra, se mai lasă un minut sub capac, după care se poate servi.
Omletă cu mozzarella
Ingrediente: 8 ouă, 2 linguri smântână, 2 linguri parmesan, 100 g mozzarella, 4 roşii cherry, busuioc verde şi uscat, sare, piper, o ceapă roşie, 2-3 linguri ulei de floarea soarelui.
Mod de preparare
Ouăle se mixează bine, apoi se adaugă un praf de sare şi busuiocul uscat. Separat, se taie ceapa solzişori şi se freacă cu puţină sare. Mozzarella se taie cubuleţe, roşiile cherry, la fel. La ouăle bătute se adaugă smântâna şi parmezanul, apoi ceapa şi totul se încorporează uşor. Într-o tigaie se pune uleiul, iar când se încinge, se toarnă ouăle bătute. Omleta se întoarce uşor, ca pe clătită, iar deasupra se presară cubuleţele de mozzarella şi de roşii. Se serveşte ornată cu busuioc proaspăt şi piper.