Viceprimarul municipiului Deva, Sorin-Tudor Lavu a reprezentat miercuri, 29 aprilie 2026, administrația publică locală, în cadrul ceremoniei dedicate Zilei Veteranilor de Război. El a transmis un mesaj profund emoționant, de profundă recunoștință și respect pentru cei care au luptat pentru libertatea și demnitatea României.

𝐒𝐨𝐫𝐢𝐧-𝐓𝐮𝐝𝐨𝐫 𝐋𝐚𝐯𝐮, 𝐯𝐢𝐜𝐞𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐞𝐯𝐚: „Este o profundă onoare și o emoție aparte să mă aflu astăzi aici, în mijlocul dumneavoastră, pentru a marca Ziua Veteranilor de Război — o zi a memoriei, a recunoștinței și a sufletului românesc. Astăzi nu rostim doar cuvinte, ci ne exprimăm respectul sincer față de cei pentru care apărarea acestei țări a fost un legământ de viață, dus uneori până la sacrificiul suprem”.
Sorin-Tudor Lavu a evidențiat rolul esențial al veteranilor și al militarilor români, descriindu-i drept „eroi și o lecție vie de curaj, demnitate și patriotism”, amintind totodată contribuția Armatei României de-a lungul istoriei — de la marile conflicte care au marcat destinul țării până la misiunile moderne.
Viceprimarul a adus un omagiu nu doar veteranilor, ci și familiilor acestora, în special văduvelor de război, subliniind sacrificiul tăcut și puterea acestora: „În spatele fiecărui erou a existat o inimă care a suferit, a sperat și a rămas demnă. Sacrificiul lor nu trebuie uitat niciodată.”
Mesajul s-a încheiat cu un apel la memorie și responsabilitate colectivă: păstrarea vie a valorilor pentru care eroii au luptat și respectul etern față de cei care au scris, cu sânge și curaj, pagini din istoria României.
Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva






