Relație amoroasă la vârful Poliției Județene sau o  posibilă relaţie de abuz şi răzbunare?!

O relație amoroasă aflată la  vârful conducerii Inspectoratului de Poliție Județean ridică semne de întrebare cu privire la respectarea reglementărilor Ministerului Afacerilor Interne, dar și la felul în care sunt gestionate atribuțiile de control și sancționare în cadrul instituției.

Surse din interiorul sistemului semnalează că fostul șef al IPJ  Hunedoara, Daniel Fețan, ar avea o relație personală, apropiată cu șefa unui birou- structură cheie în evaluarea și sancționarea conducerii operative a inspectoratului. Potrivit acestor surse, relația nu doar că ridică probleme de ordin etic și legal, dar se pare că este folosită ca instrument de influență în lupta pentru putere internă, ceea ce ar fi foarte grav.

 

Astfel, există suspiciuni că prin intermediul acestei legături personale, fostul sef al IPJ ar fi direcționat controale și măsuri disciplinare împotriva altor comandanți din subordine, considerați potențiali contracandidați la funcțiile de conducere. Astfel de acțiuni, dacă se confirmă, ar putea constitui abuz în serviciu și incompatibilitate, încălcând atât legislația MAI privind conduita personalului, cât și principiile fundamentale ale eticii instituționale.

 

Reglementările MAI interzic relațiile de subordonare directă între persoane aflate într-o relație personală, ce ar putea afecta imparțialitatea decizională sau ar duce la conflicte de interese. Situațiile de acest tip pot duce la mutarea din funcție a unuia dintre cei implicați sau, în cazuri grave, la declanșarea unor anchete disciplinare sau penale.

 

În prezent, nu există o anchetă oficială anunțată public, însă conform surselor noastre, nemulțumirea din rândul polițiștilor și ofițerilor din cadrul IPJ este tot mai mare, iar cererile de verificare a situației ar putea ajunge pe masa Corpului de Control al MAI.

Relațiile amoroase în cadrul ierarhiilor instituționale, în special în structuri cu un regim strict, cum sunt Inspectoratele de Poliție, pot ridica probleme serioase legate de etică, imparțialitate, integritate și conflict de interese.

Din punct de vedere legal și instituțional regulamentele MAI și ale Poliției Române prevăd norme clare privind conflictul de interese ,incompatibilitățile,Comportamentul etic și deontologic al polițiștilor, Codul de etică și deontologie al polițistului (HG nr. 991/2005) menționează că polițistul trebuie să evite situațiile care pot aduce atingere imaginii instituției sau care pot crea suspiciuni privind imparțialitatea sa. Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, precum și regulamentele interne pot sancționa astfel de relații dacă: afectează exercitarea obiectivă a atribuțiilor de serviciu; creează favoritisme sau aparența acestora; subminează autoritatea instituțională

Biroul despre care vorbim este o structură cheie în menținerea integrității instituționale și are rol de verificare și anchetare internă, ceea ce presupune un grad ridicat de imparțialitate și independență – iar o relație cu șeful direct poate compromite această funcție.

Concurs pe 17 iunie

De ceva vreme MAI a anuntat un concurs, pe data de 17 iunie, pentru functia de inspector sel al IPJ Hunedoara, întrucât  funcția a fost ocupată prin interimat. Concursul pare să fie unul sub semnul unor întrebării, întrucât, în prima fază, și-au anunțat disponibilitatea de a se înscrie cel puțin patru candidați, însă, în final, au rămas doi.

Un candidat a fost scos din ecuație, dupa ce a primit  o sanctțune la ,,comandă,, pusă în practică de structura de control intern, probabil la ordinele fostului inspector sef, iar ca tacâmul să fie complet, aceluiași candidat, Direcția Medicală din MAI i-a eliberat  o adeverință de sănătate doar cu două minute înainte de ora limită de depunere a dosarului. Potrivit unor informatii pe care le detinem, la concursul din 17 iunie se va prezenta doar un  singur candidat – fostul inspector șef – cel de-al doilea candidat fiind pe punctul de a nu se prezenta.

Deci, cu alte cuvinte, omul și locul sau, în alți termeni, candidat de unul singur !

Or, în această situație se  ridică mai multe semne de întrebare, împrejurare în care șefilor Politiei Române ar trebui să le dea de gândit!

În loc de concluzie

Relația nu este în mod automat ilegală, dar, ridică semne de întrebare  din punct de vedere etic și deontologic. O asemenea situaţie poate duce la sancțiuni disciplinare, mutări din funcție sau chiar încetarea raporturilor de serviciu, dacă se constată influențarea activității sau nerespectarea principiilor de integritate. De regulă, una dintre persoane trebuie mutată într-o altă funcție sau structură, tocmai pentru a elimina suspiciunile de influență necorespunzătoare

Ultima oră! Potrivit unor informaţii de ultimă oră apărute in ziarul Cotidianul.ro , fostului şef al IPJ  Hunedoara, Daniel Fețanu i s-ar fi deschis un dosar penal, pentru că ar fi închis ochii în cazul unor fapte cu iz penal petrecute intr-o localitate hunedoreană.

În final, solicităm  oficial Ministerului Afacerilor Interne o poziție clară privind aceste aspecte și dacă sunt în derulare verificări interne tocmai pentru a elimina orice suspiciuni.

 

Cornel Poenar 

Partajează această știre

Lasă un răspuns