Dragii mei, am inițiat un proiect de hotărâre, care sunt convins că este absolut necesar pentru a putea acorda facilități persoanelor care donează sânge.
Mi-am bazat propunerea pe Legea 74 din 2 aprilie 2024, care modifică Codul Fiscal.
Conform legii, am propus o reducere de 10% a impozitului pe clădiri, pentru clădirea de la adresa de domiciliu situată pe raza municipiului Deva și pentru terenul aferent clădirii respective, pentru persoanele fizice care fac dovada că au donat sânge, de cel puțin trei ori, în cursul unui an calendaristic.
Această reducere se poate cumula cu bonificația de 10% în cazul impozitului/taxelor pe clădiri, pe teren și pe mijloacele de transport.
Proiectul îl voi supune spre aprobare consilierilor locali, în ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Deva din luna aprilie 2024.
Este o lege binevenită, pentru că astfel putem acorda aceste reduceri pentru persoanele care donează sânge.
Să nu uităm că donarea de sânge salvează vieți. De multe ori, de o pungă de sânge depinde viața unui om.
Am tot respectul pentru acești oameni de bine, cu sufletul sensibil la suferințele semenilor.
Cu toții ar trebui să urmăm exemplul celor care donează sânge.
Sunt și eu un donator fidel.
Medicii spun că dacă donăm periodic sânge, putem salva sute de vieți. Și, în plus, este benefic și pentru sănătatea noastră.
Nicolae-Florin Oancea
Primarul Municipiului Deva