.

Redeschiderea Termocentralei Mintia – un obiectiv improbabil

Informaţiile vehiculate în spaţiul public referitoare la o posibilă redeschidere a Termocentralei Mintia nu pot fi confirmate, oficial, cel puţin deocamdată. Prezent la întâlnirea de la Guvern, de marţi, convocată de premierul Nicolae Ciucă, administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Cristian Roşu, a precizat că pe agenda discuţiilor nu a fost inclus subiectul termocentralei de la Mintia. 

“Discuţiile au avut, în general, ca punct principal, producerea de energie. Strict legat de CEH am discutat despre problemele prin care trece Complexul, tot ceea ce înseamnă funcţionarea acestuia, în momentul de faţă. Am prezentat domnului prim ministru situaţia în care ne aflăm şi cum ne descurcăm, în continuare. Nu am abordat alte subiecte, nu au fost pe ordinea de zi deschiderea Mintiei sau altceva. Am înţeles că vor fi şi alte discuţii”, a arătat administratorul special al CEH.

De altfel, aşa cum se ştie, termocentrala face obiectul unei proceduri de vânzare prin licitaţie, caietul de sarcini urmând să fie comunicat spre sfârşitul lunii martie sau începutul lunii aprilie.

Pe de altă parte, se pare că minele de cărbune din Valea Jiului şi-au revenit din punct de vedere al cantităţii extrase. În prezent producţia medie se ridică la circa 1.000-1.100 de tone pe zi, huila fiind folosită pentru funcţionarea termocentralei de la Paroşeni.

„În momentul de faţă am reuşit să creştem producţia de cărbune. Faţă de perioada în care aveam 600 -700 de tone pe zi, acum am reuşit să dăm 1.000-1.100 de tone pe zi şi sper, ca în perioada următoare, să reuşim să dăm şi mai mult. Sunt patru mine în Valea Jiului: Lonea, Vulcan, Livezeni, Lupeni şi toate funcţionează în acest moment”, a declarat Cristian Roşu.

Potrivit acestuia, cantitatea de cărbune extras din Valea Jiului asigură funcţionarea Termocentralei Paroşeni timp de trei zile pe săptămână.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate