.

Raport privind activitatea desfășurată în luna februarie 2024 de către Direcția Poliția Locală Deva

În perioada 01.02.2024 – 29.02.2024, polițiștii locali din cadrul Direcției Poliția Locală Deva, având la bază prevederile Legii nr. 155/2010 Poliției Locale coroborate cu prevederile HG nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-Cadru de organizare și funcționare a Poliției Locale și cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, precum și în conformitate cu prevederile Hotărârilor Consiliului Local Deva, au acționat în raza de competență, înregistrând următoarele rezultate:
I. Structura Ordine și Liniște Publică
Polițiștii locali au aplicat un număr de 106 sancțiuni
II. Structura Circulație pe Drumurile Publice
Polițiștii locali au aplicat un număr de 197 sancțiuni
III. Structura Disciplina în Construcții, Activitate Comercială, Protecția Mediului
Polițiștii locali au aplicat un număr de 76 sancțiuni
IV. Centrul Monitorizare Video Trafic
S-au preluat un număr de 180 sesizări telefonice. De asemenea, operatorii din cadrul compartimentului Operator Trafic Supraveghere au avut un număr de 123 de sesizări şi s-au efectuat 258 de identificări în Baza Națională de Date. Totodată, au pus la dispoziție lucrătorilor din cadrul Serviciului Investigații Criminale probatoriu video în vederea soluționării unui număr de 7 dosare penale.
ALTE ACTIVITĂȚI:
• Structura Ordine și Liniște Publică:
– polițiștii locali asigură transportul de valori de la Primăria Municipiului Deva la Trezorerie și retur;
– asigură transportul și protecția personalului din cadrul DPLEPSC, a ofițerului de stare civilă pentru buna desfășurare a activității de oficiere a casătoriilor în afara sediului Casei Căsătoriilor;
– asigură protecția personalului din aparatul de specialitate al primarului, prin paza care se efectuează permanent la ușa de acces în Primăria Municipiului Deva;
– asigură protecția personalului din cadrul Direcției Impozite și Taxe Locale Deva, prin paza care se efectuează permanent la sediul instituției;
– însoțesc executorii judecătorești la evacuările din imobilele aparținând Primăriei Municipiului Deva;
– au soluționat un număr de 37 sesizări telefonice primite de la cetățeni prin dispecerat;
– sesizări scrise –3 răspunsuri;
– sesizări prin aplicaţia Deva 24 – 1 răspuns;
– răspund si soluționează sesizări telefonice venite prin Dispeceratul Poliției Locale;
De asemenea, prin efectuarea patrulelor mobile și pedestre, se previne săvârșirea eventualelor fapte de natură antisocială care ar putea periclita viața și integritatea persoanelor.
• Structura Circulație pe Drumurile Publice:
– dirijarea/fluidizarea circulației rutiere în zona unitaților școlare –zilnic;
– restricţionarea traficului rutier cu ocazia lucrărilor la carosabil – 17 acțiuni;
– au răspuns prin aplicația Deva 24, la un număr de 9 sesizări;
– au soluționat un număr de 127 de sesizări telefonice primite de la cetățeni prin dispecerat;
– au primit în audiențe 4 persoane;
– au soluţionat un număr de 123 sesizări de la operatorii din C.M.V.T ;
– au soluţionat 3 petiţii primite de la cetăţeni;
– autovehicule fără stăpân/abandonate, monitorizate 7;
– autovehicule staţionate neregulamentar, ridicate 82;
– autovehicule abandonate, ridicate de pe domeniul public 5;
– au implementat 159 P.V în Baza Naţională de Date a Poliției Române.
• Structura Disciplina în Construcții, Activitate Comercială, Protecția Mediului:
– polițiștii locali au efectuat un număr de 17 controale pentru identificarea lucrărilor de construcții executate fără autorizaţie de construire sau desfiinţare, după caz, inclusiv a construcţiilor cu caracter provizoriu,;
– polițistii locali au verificat un număr de 5 firme privind afişajul publicitar, şi orice altă formă de afişaj/reclamă, inclusiv cele referitoare la amplasarea firmei la locul de desfăşurare a activităţii economice;
– polițistii locali au făcut zilnic pânde la locurile de depozitare ilegală a deșeurilor; au verificat zilnic zonele verzi din intravilanul localității și curățenia stradală;
– politisţii locali au verificat un număr de 82 de societăţi comerciale, 105 comercianţi ambulanţi în pieţele agroalimentare si târguri, precum şi respectarea prevederilor legale de către administratorii pieţelor agroalimentare;
În cadrul tuturor structurilor mai sus amintite se fac cercetări ori de câte ori este nevoie, pentru soluționarea cu celeritate a tuturor reclamațiilor scrise/telefonice venite din partea cetățenilor cât și a sesizărilor venite prin aplicația ,,Deva 24’’.
Direcția Poliția Locală Deva
Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate