.

Rafila: ”În maximum 10 zile ajungem ca în Lombardia, la aproximativ 7.000 de cazuri pe zi”

Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății a declarat joi seara că România ar putea ajunge în cel mult zece zile la un scenariu de 7.000 de cazuri pe zi, de infectare cu noul coronavirus.

„În maximum 10 zile ajungem ca în Lombardia, de aproximativ de 7.000 de cazuri zilnic. Dar nu putem să știm exact câte persoane se îmbolnăvesc și ajung la ATI”, a spus Rafila la B1TV.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 4.902 cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-COV-2 și 98 de decese, cel mai negru bilanț zilnic raportat în lunile care s-au scurs de la debutul pandemiei, iar specialiștii nu pot să nu se gândească la ce este mai rău.

”Sigur, nu poți spune cu exactitate dintr-un număr total de cazuri câte persoane vor avea nevoie de Terapie Intensivă. Există și această piramidă a vârstelor, în sensul că dacă majoritatea celor care se îmbolnăvesc sunt tineri, nu au complicații, nu au nevoie de ATI. Deci depinde foarte mult de cine se îmbolnăvește. Dar eu nu mă uit doar la ce se întâmplă în România, ci și la ce se întâmplă în Europa. Creșterea și în Europa e foarte rapidă”, a explicat Rafila.

În aceste condiții, le recomandă autorităților să ia foarte serios în calcul stoparea tuturor activităților pentru 14 zile. „Este o măsură care are eficiență și lucrul ăsta s-a văzut foarte bine în primăvară”, subliniază reprezentantul OMS în România.

Specialistul a atras atenția asupra modului defectuos în care comunică autoritățile „Dacă oamenilor li s-ar explica într-un mod uniform… Nu dă încredere dacă mesajul nu e comun. Cred că aceasta e secretul: să fim sinceri și deschiși. Asta lipsește și cred că cetățenii își dau seama”, a mai spus Rafila./www.alba24.ro

Partajează această știre

This Post Has One Comment

  1. Calcand peste cadavre .....

    Suntem deja acolo dar testam cu grija, ca sa nu speriem bizonii care trebuie sa mearga la alegerile organizate de Lucovid !

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate