.

PSD NU susține legea privind autonomia Ținutului Secuiesc!

PSD va vota împotriva acestui proiect de lege și îl va respinge URGENT la Senat, care e cameră decizională. Acest proiect a fost aprobat TACIT de Camera Deputaților, deci NU PRIN VOTUL Camerei.

Trebuie să știți adevărul – PSD a votat împotriva acestei legi și în comisiile de specialitate din Camera Deputaților. Acest proiect are NUMAI rapoarte de respingere și avize NEGATIVE, fiind introdus pe ordinea de zi cu raport de RESPINGERE, dar pentru că Parlamentul nu a funcționat, el a trecut TACIT.

Nici eu și niciun coleg din PSD nu am votat pentru această lege privind autonomia Ținutului Secuiesc! Mai mult, GUVERNUL a trimis PUNCT DE VEDERE după mai bine de două luni de când i-a fost solicitat, după ce se împlinise deja termenul de adoptare tacită! PSD a sesizat, la momentul respectiv, că acest proiect va trece TACIT, trimițând o adresă Comisiei pentru  Administrație, condusă de PNL, care a avut nevoie de 3 săptămâni ca să dea un raport pentru această lege.

În data de 9 martie, legea a fost propusă pentru ordinea de zi a următorului plen al Camerei Deputaților, urmând ca ea să fie RESPINSĂ in plenul Camerei. Pe 13 martie a apărut cazul senatorui PNL infectat cu Covid-19, Parlamentul suspendându-și activitatea. A urmat o singură ședință, pe 19 martie, pentru aprobarea stării de urgență în plen comun, NU în plen al Camerei Deputaților. Pe 24 martie, când această lege a fost ADOPTATĂ TACIT, sistemul online de vot al Camerei Deputaților nu era pus la punct.

PSD nu a putut, practic, supune fizic la vot de respingere în plen această lege și reamintesc – TOATE comisiile au RESPNIS-O. Dacă legea ajungea în plenul Camerei, înainte ca Parlamentul să își suspende activitatea AR FI FOST RESPINSĂ.

Vă reamintesc că parlamentarii PSD Hunedoara NU AU VOTAT NICIODATĂ astfel de legi, deși au mai fost proiecte similare de-a lungul timpului. Și atunci ne-am opus și ne vom opune mereu unor astfel de legi!

Deputat Laurențiu Nistor,

 Președintele Organizației Județene PSD Hunedoara

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate