Proiectul de la Certej continuă, sub noul acţionariat VARDEV

Noul acţionariat al firmei Varvara Development Goup (VARDEV) l-a desemnat pe inginerul Nicolae Stanca (foto) în funcţia de manager general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei, confirmând astfel valoarea de necontestat a acestui specialist în problemele mineritului.

VARDEV a preluat compania DevaGold, care gestionează proiectul minier de la Certej, dezvoltat în zonă de mai mulţi ani.

Într-o întâlnire cu mass-media locală, reprezentanţii VARDEV au reiterat ideea continuării şi dezvoltării proiectului de la Certej, care se referă la exploatarea şi punerea în valoare a perimetrului minier aurifer din zonă.

Noul acţionariat al companiei a dat asigurări că dezvoltarea proiectului de la Certej se va derula în concordanţă cu legislaţia de mediu în vigoare şi că resursa umană din zonă va reprezenta o componentă de bază a personalului implicat în activitatea de producţie.

Altfel spus, există mari şanse ca forţa de muncă va fi selectată din zonă, aspect deloc de neglijat atât pentru localnici, cât şi pentru administraţiile locale – care vor beneficia de taxele şi impozitele prevăzute de lege pentru astfel de activităţi, context în care sediul companiei VARDEV va fi relocat la Deva.

Partajează această știre

Lasă un răspuns