Programul Lapte, corn, legume și fructe, pentru anul școlar 2025-2026 a fost aprobat de Guvern. Sunt modificări privind beneficiarii și valoarea minimă a porțiilor de produse.
Din lista de beneficiari sunt excluse grădinițele și școlile private, în contextul reducerii cheltuielilor bugetare. În anul școlar 2025-2026 vor fi 1.850.683 de beneficiari. Aceștia sunt preşcolari din grădiniţele cu program normal de 4 ore de stat şi elevi din învăţământul primar şi gimnazial de stat, precum și pentru preșcolarii și elevii incluși în învățământul special.
Suma totală necesară pentru acest program, în anul școlar 2025-2026, este de 798.166.000 lei. Pentru anul școlar 2024-2025, suma totală a fost de 760.241.000 lei. Creșterea este de 4,75%.
Au fost actualizate limitele valorilor zilnice/preșcolar/elev pentru porţia de fructe și legume, pentru porţia de lapte şi produse lactate, precum și pentru porția de produse de panificație.
Decizia vine ”ca urmare a numeroaselor solicitări din partea consiliilor județene, asociații, patronate, operatori economici, precum și a întâlnirii cu reprezentanții din filiera laptelui”, se arată în nota de fundamentare. Au fost luate în considerare creșterile de prețuri influențate de inflație, utilități și transport, dar și majorarea cotei TVA, de la 9% la 11% pentru produsele alimentare.
În anul școlar 2025-2026, limita valorică zilnică a crescut după cum urmează:
- la porția de fructe și legume de la 0,7 lei la 0,8 lei
- la porția de lapte de consum şi produse lactate de la 1,11 lei la 1,18 lei
- la porția de produse de panificaţie de la 0,65 la 0,76 lei.
www.alba24.ro






