Programul de colectare a deșeurilor în comuna Sălașu de Sus, pentru perioada august – decembrie 2026

Primăria comunei Sălașu de Sus îi informează pe cetățeni că, potrivit graficului transmis de SC Supercom SA, în perioada august – decembrie 2026, colectarea deșeurilor se va desfășura după un program bine stabilit, în funcție de tipul de deșeuri.

Astfel, deșeurile voluminoase, precum mobilierul, covoarele, saltelele și alte obiecte mari de folosință îndelungată (cu excepția deșeurilor de echipamente electrice și electronice), vor fi ridicate în 15 septembrie și 15 decembrie 2026.

În aceleași două date, 15 septembrie și 15 decembrie, vor fi colectate și deșeurile periculoase din gospodării, precum spray-urile, fixativele, acumulatorii, uleiurile, vopselele, lacurile, grăsimile, agenții de spălare și curățare, agenții de răcire, tonerele, cleiurile și adezivii.

În ceea ce privește deșeurile din sticlă, acestea trebuie depuse în containerele verzi de tip clopot amplasate în fiecare sat al comunei. Ridicarea acestora se realizează lunar, în data de 14, sau ori de câte ori gradul de umplere impune acest lucru.

Și deșeurile textile – articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, lenjerii, pături, perdele, draperii și alte materiale textile curate și uscate – se depun în containerele speciale și vor fi colectate în 15 septembrie și 15 decembrie.

Deșeurile menajere vor continua să fie ridicate în fiecare zi de joi a săptămânii.

Colectarea selectivă se va desfășura astfel:

Sacul galben, destinat deșeurilor din plastic și metal/aluminiu, va fi ridicat în a doua sâmbătă a fiecărei luni.

Sacul albastru, destinat hârtiei și cartonului, va fi colectat în a patra sâmbătă a fiecărei luni.

Reprezentanții Primăriei Sălașu de Sus îi îndeamnă pe locuitori să respecte programul și regulile de colectare selectivă, pentru o gestionare eficientă a deșeurilor și pentru menținerea unui mediu curat în întreaga comună.

Partajează această știre

Lasă un răspuns