Noul operator de salubritate, depăşit de situaţia din teren.
Autorităţile locale din Deva sunt extrem de nemulţumite despre modul în care noul operator de salubritate din oraş înţelege să-şi respecte obligaţiile contractuale. Primarul Florin Oancea a declarat, zilele trecute, că a primit sute de reclamaţii de la cetăţenii nemulţumiţi că gunoiul nu s-a mai ridicat din cartiere de o perioadă de timp. Cea mai grea situaţie pare să fie însă în zona de case, unde , potrivit edilului, ridicarea gunoiului se întârzie cu săptămânile.
„Constat, pe zi ce trece, că municipiul Deva se umple de gunoaie şi nu este un caz punctual. În fiecare zi se întâmplă acest lucru, în fiecare cartier din municipiul Deva. Nu pot tolera. Cu toate pârghiile pe care le avem la dispoziţie vom acţiona împotriva acestui operator, prin amenzi, prin sesizări”, a spus, într-o conferinţă de presă, primarul municipiului Deva.
Prima amendă şi un posibil referendum
De altfel, prima amendă de 20.000 de lei a fost aplicată marţi de Poliţia Locală, după ce s-a constatat că gunoiul din cartierele Dacia şi Micro 15 nu mai fusese ridicat de câteva zile.
Florin Oancea a acordat firmei de salubritate un termen de o săptămână pentru a-şi rezolva problemele de organizare, precizând că dacă acest lucru nu se va întâmpla este dispus să declanşeze o consultare publică pe tema înfiinţării unei firme proprii de salubritate, aflată în subordinea Consiliului Local Deva.
„Dacă într-o săptămână nu vor intra în normalitate şi să-şi respecte clauzele contractuale, vom solicita devenilor, prin referendum, să se pronunţe dacă doresc sau nu să mai rămânem în ADI Deşeuri. (…) Dacă lucrurile merg mai prost acum decât mergeau înainte, trebuie să luăm măsuri, şi le vom lua împreună cu devenii”, a arătat Oancea.
Primarul a spus că este de neînţeles cum o asemenea firmă nu are propriile utilaje, toate cele cu care se lucrează acum fiind închiriate de la fosta companie de salubritate din Deva. „Ce s-ar fi întâmplat dacă vechiul operator nu ar fi închiriat utilajele?. Acum lucreazp cu cinci maşini şi toate sunt închiriate”, a afirmat primarul.
ADI Deşeuri
Edilul Devei a lăsat să se înţeleagă şi nemulţumirea sa referitoare la reprezentarea municipiului în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ADI Deşeuri, cea care a şi organizat, de altfel, licitaţia pentru desemnarea noului operator de colectare şi transport al gunoiului. În acest context, Florin Oancea a anunţat că va cere ca municipiul Deva să fie reprezentat în consiliul director al ADI, organismul care ia decizii în cadrul asociaţiei şi nu ca acum, când reşedinţa de judeţ dispune doar de un vor în adunarea generală.
Pe de altă parte, este de remarcat că în ultimele zile gunoiul a fost strâns la timp în multe dintre cartierele Devei.
Concluzie subiectivă
Rămâne de văzut cum se va încheia această situaţie extrem de tensionată şi din care au de pierdut cetăţenii oraşului. Din fericire, suntem încă în perioada de iarnă şi gunoiul nu apucă să fermenteze şi să elimine mirosurile neplăcute.
Ce se va întâmpla însă în vară? Este greu de anticipat, însă autorităţile trebuie să se mobilizeze aşa cum scrie la carte, să lase orgoliile politice de-o parte, pentru că cetăţenilor nu li se poate reproşa nimic că un proiect de 58 de milioane de euro lasă gunoiul sub geamurile oamenilor!