.

Primarul din Sălaşu de Sus: „Un turist trebuie să stea la noi cel puţin trei zile”

O mai veche dorinţă a autorităţilor locale din comuna Sălaşu de Sus, susţinută de potenţialul extraordinar al zonei, s-a îndeplinit, după ce aşezarea de la poalele Retezatului a fost declarată staţiune turistică de interes local.

Ioan Vlad

Procedura de obţinere a statutului de staţiune turistică a început în urmă cu un an şi a presupus parcurgerea mai multor etape, inclusiv o vizită în teritoriu din partea oficialităţilor responsabile pe acest domeniu.

„Comuna noastră îşi merită statutul de staţiune turistică de interes local pentru că îndeplineşte toate condiţiile pentru acest lucru. Avem foarte multe obiective turistice şi istorice, avem o floră şi o faună deosebite, pensiuni primitoare. Pe aici trece şi Via Transilvanica. Un turist care vine în comuna Sălaşu de Sus trebuie să stea aici minim trei zile. Pentru aceasta trebuie să ne pregătim şi să lucrăm împreună – unităţi de cazare, reprezentanţii Parcului Naţional Retezat şi cei ai Salvamont, pentru că ei ştiu cel mai bine traseele. Sunt trasee turistice care trebuie pregătite pentru a putea vizita obiective, altfel turistul vine, se cazează, iar dacă nu are o ofertă de petrecere a timpului, va pleca a doua zi”, este de părere primarul Ioan Vlad.

Plecând de la acest aspect, în comună au fost organizate întâlniri cu oamenii din comună care deţin pensiuni, cu reprezentanţii Agenţiei Zonelor Montane şi cu cei ai Parcului Naţional Retezat, cu asociaţii şi producători locali.

„Am avut o întâlnire cu reprezentantul asociaţiei care se ocupă de Punctele Gastronomice Locale. La noi în comună sunt foarte mulţi cetăţeni cate doresc să se autorizeze în acest sens şi au întrebat cum se poate face acest lucru. Am avut întâlniri cu specialişti şi cu fermieri pentru a putea demara acest proiect. Lucrurile se mişcă şi eu cred că se vor realiza. Documentaţia nu este chiar atât de stufoasă şi se poate realiza, dar trebuie îndeplinite câteva condiţii”, a punctat primarul comunei Sălaşu de Sus.

În opinia edilului local, este important ca produsele care se pun pe masă, să fie ale unor producători locali.

„Nu este o soluţie să le cumpărăm de la un magazin pentru că turistul doreşte să mănânce un produs făcut după o reţetă locală. Este nevoie să conturăm un cerc care să includă producătorii locali, proprietarii spaţiilor de cazare, administraţia locală. În plus, trebuie ca oamenii să colaboreze, iar dacă nu mai au camere libere, să îndrume turiştii, mai întâi, spre alţi proprietari de pensiuni din comună”, mai spune primarul Ioan Vlad.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate