.

Primarul comunei Șoimuș: „Ne asumăm starea drumului județean pe raza localității Bălata”

Administrația locală din comuna Șoimuș își asumă starea drumului județean 761, pe sectorul care traversează satul Bălata, având în vedere că în această zonă, Primăria derulează un program de extindere a rețelelor de apă și canalizare.

De asemenea, reprezentanții Primăriei comunei Șoimuș promit că vor repara drumul în zonele unde acesta a fost afectat.„Ne asumăm starea drumului județean 761 pe tronsonul din satul Bălata, care este afectat în urma execuției lucrărilor de canalizare aflate în desfășurare. Pe tronsonul afectat vor fi executate lucrări de reparații a drumului”, a declarat primarul comunei Șoimuș, Mihai Gabriel Irimie, la finalul unei vizite în teren efectuată luni împreună cu administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, și vicepreședintele CJ Hunedoara, Ion Bădin.

Alături de acest sector de drum, Primăria comunei Șoimuș are în administrare alte două tronsoane care au fost predate în anul 2018 pentru ca administrația locală să implementeze proiectele de infrastructură de apă și apă uzată.

„Consiliul Județean Hunedoara susține realizarea proiectelor de dezvoltare locală. Primăriile care ne-au solicitat sprijinul au primit răspunsuri pozitive din partea noastră, indiferent de culoarea politică a primarului. Când suntem aleși de cetățeni să facem administrație, politica trebuie lăsată deoparte. Dar, în același timp, și noi cerem ca autoritățile locale să respecte prevederile contractuale, avizele și autorizațiile emise, astfel încât să asigure starea de viabilitate a drumurilor preluate temporar în administrare. Da, sunt drumuri județene, dar atâta timp cât acolo se desfășoară lucrări de interes local, autoritățile locale răspund de starea acestora”, a declarat administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram.

Administrațiile locale care au preluat în administrare sectoare de drumuri județene au obligația să execute lucrări de întreținere periodică pentru menținerea stării de viabilitate a drumurilor, astfel încât circulația rutieră să se desfășoare în condiții de siguranță și confort. De asemenea, potrivit contractelor de administrare, primăriile au obligația să notifice constructorul ce execută aceste lucrări cu privire la aducerea la starea inițială de viabilitate a sectoarelor de drumuri afectate. /fB Consiliul Judetean Hunedoara

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate