Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” dau startul înscrierilor la „Stelele Cetății” 2026

Tinerii pasionați de muzică pop sunt invitați să se înscrie la cea de-a XLIII-a ediție a Festivalului-Concurs Național „Stelele Cetății” Deva, unul dintre evenimentele dedicate descoperirii și promovării noilor talente muzicale.
Festivalul va avea loc în perioada 24-25 octombrie 2026, și este organizat de către Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
Competiția se adresează tinerilor interpreți cu vârste cuprinse între 15 și 23 de ani și urmărește să aducă în prim-plan voci autentice, precum și să contribuie la promovarea creației muzicale românești.
Cei interesați se pot înscrie până în data de 8 octombrie 2026, prin transmiterea documentelor necesare la adresa de e-mail [email protected].
Rezultatele preselecției vor fi anunțate în data de 12 octombrie 2026, pe site-ul oficial al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva și pe pagina de Facebook a instituției.
Organizatorii au pregătit premii consistente pentru cei mai buni concurenți:
• Trofeul „Stelele Cetății” – 5.000 de lei
• Premiul I – 4.000 de lei
• Premiul II – 3.000 de lei
• Premiul III – 2.000 de lei
• 4 Mențiuni – câte 1.000 de lei fiecare.
Regulamentul concursului, fișa de înscriere și toate informațiile necesare sunt disponibile pe site-ul Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, în secțiunea dedicată festivalului.
Pentru informații suplimentare, cei interesați pot contacta organizatorii la numărul de telefon 0354.408.907.
Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva
Partajează această știre

Lasă un răspuns