𝐓𝐢𝐧𝐞𝐫𝐞𝐭 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫: 𝐚𝐜𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐯𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐞 𝐝𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭𝐞 𝐞𝐥𝐞𝐯𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐃𝐞𝐯𝐚
Primăria Municipiului Deva susține constant inițiativele dedicate informării și prevenirii comportamentelor de risc în rândul tinerilor, prin proiecte cu impact real la nivel comunitar.
În acest context, la Liceul Teoretic „Téglas Gábor” din Deva a fost organizată o sesiune de informare destinată elevilor clasei a X-a, care a abordat teme esențiale precum prevenirea consumului și traficului de droguri, dar și prevenirea violenței domestice.
Activitatea a fost desfășurată de echipa mobilă a proiectului „Tineret pentru viitor”, proiect implementat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, în parteneriat cu Municipiul Deva, și realizat în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, prin inspector principal Roxana Negrilă, din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității.
Scopul intâlnirii a fost creșterea gradului de informare și conștientizare a tinerilor asupra riscurilor asociate acestor fenomene, prin prezentarea unor exemple concrete și utilizarea materialelor informative și video adaptate mediului educațional.
Municipiul Deva este partener în cadrul proiectului „Tineret pentru viitor”, cofinanțat din Fondul Social European Plus, prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027.
Proiectul este implementat în județul Hunedoara în perioada 1 mai 2025 – 31 martie 2028 și urmărește dezvoltarea unei rețele de servicii dedicate tinerilor, precum și sprijinirea acestora, în special a celor din categoria NEETs, prin activități de informare, prevenție și consiliere.
Primăria Municipiului Deva va continua să sprijine inițiativele care contribuie la siguranța, educația și dezvoltarea armonioasă a tinerilor din comunitate.







