Primăria Municipiului Deva, prin Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat, Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva și SC Salubrizare SA, continua acțiunile de igienizare și trasare a locurilor de parcare de pe principalele artere ale municipiului.
Lucrările au ca scop îmbunătățirea aspectului și funcționalității parcărilor, refacerea/trasarea marcajelor și organizarea mai eficientă a spațiilor destinate staționării autovehiculelor.
Pentru ca intervențiile să se desfășoare în condiții optime și într-un timp cât mai scurt, lucrările vor fi realizate după următorul program:
• Joi, 24 septembrie 2026, între orele 12:00 – 24:00, se va interveni pe Bulevardul Decebal, tronsonul cuprins între intersecția cu Bulevardul Iuliu Maniu și intersecția cu strada Avram Iancu și pe Strada Horea până la magazinul Unicarm – sens de mers către strada Horea;
• Vineri, 25 septembrie 2026, între orele 12:00 – 24:00, lucrările vor continua pe Strada Horea, pe tronsonul de drum cuprins între magazinul Unicarm și intersecția cu strada Avram Iancu și pe Bulevardul Decebal, sector de drum cuprins între intersecția cu strada Avram Iancu și intersecția cu Bulevardul Iuliu Maniu, sensul de mers către Bulevardul Iuliu Maniu;
• Luni, 28 septembrie 2026, între orele 12:00 – 24:00, se va interveni pe Bulevardul Decebal, pe tronsonul cuprins între intersecția cu Bulevardul Iuliu Maniu, și intersecția cu Bulevardul Mihail Kogălnicenu, sensul de mers către Bulevardul Mihail Kogălniceanu;
• Marți, 29 septembrie 2026, între orele 12:00 – 24:00, lucrările vor continua pe Bulevardul Decebal, pe același tronson, cuprins între intersecția cu Bulevardul Mihail Kogălniceanu și intersecția cu Bulevardul Iuliu Maniu, sensul de mers către Bulevardul Iuliu Maniu.
Pe tronsoanele de drum menționate mai sus vor exista închideri/restricționări de trafic rutier.
Primăria Municipiului Deva îi roagă pe cetățeni să elibereze parcările din zonele menționate, în zilele și intervalele orare indicate. Mașinile care vor împiedica desfășurarea acestei acțiuni vor fi ridicate și relocate într-o zonă adiacentă.
Lucrările vor fi executate de către Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat, Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva și SC Salubrizare SA Deva.
Sprijinul și înțelegerea cetățenilor sunt foarte importante pentru buna desfășurare a lucrărilor. Autovehiculele lăsate în parcările asupra cărora se intervine pot îngreuna sau chiar împiedica efectuarea lucrărilor de curățare și trasare, ceea ce poate duce la prelungirea perioadei de intervenție.
Ne dorim ca aceste lucrări să fie realizate cât mai repede, cu un disconfort minim pentru cetățeni. De aceea, vă rugăm ca, în perioadele anunțate, să alegeți, pe cât posibil, alte locuri de parcare și să respectați semnalizarea temporară din zonele în care se intervine.
În funcție de condițiile meteorologice pot exista modificări ale programului acestei acțiuni.
Vă mulțumim anticipat pentru înțelegere, colaborare și sprijin!
Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva





