Hunedoara – Un concert de pricesne, specifice perioadei din apropierea Sfintelor Paşti, va avea loc vineri, 11 aprilie, la Spitalul Municipal „dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara, în interpretarea uneia dintre cele mai îndrăgite soliste de muzică populară din România, Mariana Anghel.
„Sărbătorile Pascale se apropie cu pași repezi, iar una dintre marile voci ale folclorului românesc- Doamna Mariana Anghel- a ales să facă un cadou minunat hunedorenilor și nu numai: un concert de pricesne care va avea loc vineri, 11 aprilie 2025, ora 13.00 în Amfiteatrul Spitalului Municipal “Dr. Alexandru Simionescu “ Hunedoara”, a transmis managerul unităţii medicale, Radu Budae.
Intrarea la acest concert este liberă.






