.

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban – vizită în județul Hunedoara

Președintele Camerei Deputaților și, totodată, lider al Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, s-a aflat într-o vizită în județul Hunedoara.

Împreună cu ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, aflat în cea de-a doua zi a întâlnirilor de lucru în județ, Ludovic Orban a vizitat Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din orașul Geoagiu.

La întâlnirea de la unitatea de învățământ din Geoagiu au participat prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, subprefecții Oana Andreea Biriș și Lorincz Szell, deputatul PNL de Hunedoara, Vetuța Stănescu, secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Lucian Heiuș, directorii instituțiilor județene ale MADR și membri ai organizației Geoagiu a Partidului Național Liberal, coordonată de Ovidiu Vlad.

    Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban și ministrul Adrian Oros le-au transmis conducerii și cadrelor didactice ale liceului agricol că pentru forul legislativ și pentru Guvernul României, dezvoltarea învățământului tehnic, în general și a celui agricol, în special, este privit cu maximă importanță, în condițiile în care agricultura constituie o parte foarte importanță a economiei României.

Corpul profesoral a fost felicitat pentru proiectele tehnice agricole din domeniul legumiculturii, pe care le-au inițiat și realizat împreună cu agenți economici hunedoreni.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate