Prefectul solicită CJ Hunedoara nominalizare pentru conducerea SJU Deva

Prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, a transmis Consiliului Judeţean Hunedoara o solicitare privind nominalizarea unei persoane care să preia conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, după data la care echipa militară de management işi va fi încheiat misiunea medicală.

Astfel, prefectul judeţului Hunedoara va abroga  ordinul prin care doamna dr. Daniela Lidia Roşca a fost suspendată din funcţia de manager al spitalului din Deva.

Potrivit precizărilor făcute de Instituţia Prefectului-Judeţul Hunedoara, echipa militară condusă de lt. col. dr. Constantin Vlase îşi va încheia în scurt timp misiunea de a asigura conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, în aceste condiţii speciale.

Decizia de a reveni  la conducerea  Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva a doamnei dr. Daniela Lidia Roşca revine conducerii Consiliului Judeţean Hunedoara. În urma hotărârii, prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, va transmite Ministerului Sănătăţii propunerea C.J.H. în vederea emiterii unui Ordin al ministrului sănătăţii de numire în această funcţie a persoanei desemnate de Consiliul Judeţean Hunedoara.

Potrivit datelor centralizate la Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Hunedoara şi la Ministerul Sănătăţii, sub conducerea militară, situaţia de la spitalul din Deva a fost stabilizată iar managementul echipei de medici militari îşi dovedeşte în continuare eficienţa, atât din punct de vedere al actului medical şi administrativ cât şi referitoare la  coordonarea resurselor umane.

 

 

Vasilică Potecă

Prefectul judeţului Hunedoara

Partajează această știre

Lasă un răspuns