.

Preasfințitul Părinte Gurie a fost pomenit la 40 de zile de la trecerea la cele veșnice.

Slujba de pomenire a avut loc la Catedrala Episcopală din Deva, unde arhipăstorul nostru se odihnește, iar ca omagiu adus personalității sale, Consiliul Județean Hunedoara, în parteneriat cu Episcopia Devei și Hunedoarei, cu sprijinul Bibliotecii Județene “Ovid Densusianu” și Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, a organizat o expoziție omagială.
Cu timp și fără timp, Preasfințitul Părinte Gurie și-a pus toată energia, puterea și sufletul în slujba Bisericii noastre strămoșești. A trudit pentru a organiza o episcopie nou înființată, zidind în fiecare zi, ca un adevărat părinte care-și dă și sufletul pentru copiii săi.
Ne este încă greu să înțelegem taina trecerii grăbite din această lume a Preasfințitului Părinte Gurie. Avem, însă, credința vie, lumina pe care a aprins-o în inima fiecărui om care l-a cunoscut și nădejdea vieții veșnice.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate