Pe o vreme toridă, șantierul arheologic de la Ardeu–Cetățuie și-a deschis porțile pentru public, oferindu-le vizitatorilor ocazia de a descoperi îndeaproape rezultatele celei mai recente campanii de cercetare.
Cei prezenți au putut afla direct de la specialiști cum se desfășoară cercetările arheologice, dar și care sunt cele mai noi descoperiri făcute în cadrul sitului. Vizitatorii au primit explicații despre obiectele și complexele arheologice scoase la lumină, precum și despre metodele utilizate pentru studierea vestigiilor.
Cercetările sunt desfășurate de Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, în colaborare cu Universitatea de Vest din Timișoara, Institutul de Arheologie și Istoria Artei din Cluj-Napoca și Muzeul Național Brukenthal.
Șantierul de la Ardeu–Cetățuie are și o importantă componentă educațională. Pentru studenții Universității de Vest din Timișoara, participarea la cercetările arheologice reprezintă o oportunitate de formare practică și de dobândire a unor competențe de bază în domeniul arheologiei, direct pe teren.
Ziua porților deschise le-a oferit astfel celor interesați șansa de a vedea cum se desfășoară munca arheologilor și de a înțelege mai bine importanța cercetării și conservării patrimoniului istoric.
Lucrările pe șantierul arheologic Ardeu–Cetățuie continuă până sâmbătă, 22 august, perioadă în care obiectivul poate fi în continuare vizitat de public.
