În perioada 1-3 august 2025, pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara au participat la 173 de misiuni și intervenții, majoritatea dintre acestea fiind destinate acordării asistenţei medicale.
Echipajele SMURD au intervenit la 148 de situații pentru acordarea ajutorului medical de urgență, iar în sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara s-a acționat în 9 cazuri care au necesitat aceste intervenții.
În aceste 3 zile, pompierii ISU Hunedoara au intervenit la 5 accidente rutiere fără victime încarcerate, pentru acordarea asistenței medicale, acolo unde a fost nevoie, dar și pentru aplicarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
În această perioadă, echipajele de pompieri au intervenit pentru lichidarea a 4 incendii de o intensitate redusă, unul dintre acestea producându-se la vegetație uscată, în localitatea Căstău, comuna Beriu, din cauza folosirii focului în spații deschise.
Celelalte 3 intervenții au constat în stingerea incendiilor izbucnite la un autoturism și la deșeuri menajere.
În cele 3 zile, pompierii ISU Hunedoara au acționat, în 7 situații, pentru diferite misiuni în sprijinul comunității.
În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați că puteți consulta platforma națională de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro.
De asemenea, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență găsiți și pe aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play






