Pompierii hunedoreni, solicitaţi la 140 de intervenții în perioada 24 – 26 ianuarie 2025

În această perioadă, a minivacanței prilejuită de sărbătoarea zilei de 24 ianuarie, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au fost la datorie, ca de obicei, au monitorizat permanent dinamica intervențiilor la nivel județean și au acționat prompt acolo unde a fost nevoie.
Astfel, în perioada 24 – 26 ianuarie, echipajele de salvatori din cadrul ISU Hunedoara au participat la 140 de misiuni și intervenții.
Echipajele SMURD au intervenit la 101 cazuri pentru acordarea ajutorului medical de urgență, iar în sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara s-a acționat în 22 situații care au necesitat aceste intervenții.
În aceste 3 zile, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 4 incendii.
Unul dintre acestea s-a produs în 25 ianuarie, în localitatea Băcia, unde flăcările au distrus o anexă gospodărească. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric.
Duminică, 26 ianuarie, echipaje ale Secției de pompieri Brad au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o magazine de lemne dintr-o gospodărie aflată în localitatea Ribița.
Au ars acoperișul construcției și lemnele aflate în interior.
Între 24 și 26 ianuarie, pompierii au desfășurat 13 misiuni de patrulare, informare preventivă și recunoaștere în teren.
În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați că puteți consulta platforma națională de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro
De asemenea, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență găsiți și pe aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Partajează această știre

Lasă un răspuns