.

Petru Mărginean – candidat pentru Primar la Deva

Miercuri, 1 iulie a.c., în cadrul unei conferinte de presă desfășurată în aer liber – în Piata Arass din Deva, candidatul PPU, Petru Mărginean, şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de primar al Municipiului Deva.

Alături de membrii si simpatizanti  ai PPU din judetul Hunedoara, la  conferinţa de presă a mai participat şi Daniel Ionașcu , preşedintele partidului la nivel naţional.

,,Candidez pentru un nou mandat întrucât pentru noi, Deva contează, multe proiecte nu s-au continuat,  Deva stagnează, se depopulează în continuare, iar tinerii trebuie sa rămână acasă la Deva.

Deva  a stagnat timp de patru ani, lucru care nu trebuie sa-l mai acceptăm. Din 2021, orașul nostru trebuie să urmeze un alt curs, spre o dezvoltare continuă. Cetatea a rămas în paragină, nu s-au depus proiectele în toamna anului 2016, lucru care a făcut ca multe obiective să rămână pe loc… În scrisoarea pe care a trimis-o actualul  primar  spre cetățeni, sunt doar  proiecte electorale, maxim  10 s-au rezolvat, restul fiind doar promisiuni”, au fost câteva dintre ideile aduse în fața celor prezenți de către Petru Mărginean.

De notat faptul că Petru Mărginean a mai deţinut fotoliul de primar în perioada anilor 2012 – 2016, când  a candidat sub siga USL.

Indiferent de opinia pro sau contra, Mărginean  a fost cel mai pragmatic primar pe care l-a avut Deva  în ultimii 30 de ani, fapt concretizat prin câteva proiecte care au dat o înfăţișare modernă  municipiului reşedinţă de judeţ. Profesia  de inginer contructor, proiectele demarate – unele finalizate, altele dimpotrivă abandonate de către urmașii săi  de la Primărie, şi-au  pus amprenta în oraş, zonele finalizate fiind un model şi pentru alte cartiere ale Devei.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate