.

PETRILA: Tabără de pregătire în domeniul alpinism-intervenție

Pentru instruirea și pregătirea personalului cu atribuții în misiunile de căutare-salvare cu ajutorul alpiniștilor, I.S.U. Hunedoara a organizat în orașul Petrila, la sfârşitul săptămânii trecute, o tabără de pregătire în domeniul alpinism-intervenție.
La exercițiile desfășurate în perimetrul fostei mine Petrila, în clădirile aflate în conservare, au participat echipajele de pompieri alpiniști ai Detașamentelor din Deva și Petroșani, împreună cu alpiniști și personal specializat din cadrul Serviciului Public Județean SALVAMONT și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara.
Pe parcursul acestei forme de pregătire s-a verificat și s-a perfecționat modul de intervenție a echipajelor de alpiniști în diferite situații în care se pot regăsi pe parcursul operațiunilor de căutare-salvare.
Astfel, s-au aprofundat deprinderile privind reducerea timpului în care se acordă primul ajutor victimelor, dar și a timpului în care acestea sunt evacuate și predate echipajelor specializate de prim ajutor medical.
De asemenea, s-au perfecționat tehnicile de salvare în coardă în orice direcție, dar și de realizare în siguranță și în cel mai scurt timp a sistemelor de salvare cu ajutorul corzilor.
Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate