.

Peste 450 de permise de conducere reţinute de poliţişti într-o zi

Polițiștii au intervenit, duminică, la peste 2.600 de sesizări, iar în urma activităților desfășurate în teren au aplicat peste 7.000 de sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat normele legale în vigoare.  În urma neregulilor constatate în trafic, polițiștii au reținut peste 450 de permise de conducere și au retras 110 certificate de înmatriculare.

La data de 20 ianuarie a.c., peste 7.800 de poliţişti au acționat, în dispozitivul curent, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Astfel, au fost organizate 237 de acțiuni și s-a intervenit la 2.633 de evenimente, dintre care 2.219  sesizate prin 112.

În urma activităților, au fost constatate 640 de infracțiuni, 156 de persoane fiind surprinse în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistate 7 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 30 de măsuri preventive.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 7.188 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 3.000.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 141 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 467 de permise de conducere și au fost retrase 110 certificate de înmatriculare.

Poliția Română acționează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunității şi, totodată, este pregătită să intervină atunci când situaţia o impune.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate