.

Peste 200 de intervenţii şi misiuni ale pompierilor hunedoreni în perioada 12 – 14 aprilie 2024

În zilele de 12, 13 și 14 aprilie, pompierii militari din cadrul I.S.U. Hunedoara au desfășurat 213 misiuni și intervenții, majoritatea constând în gestionarea optimă a situațiilor de urgență și în acordarea primului ajutor medical calificat.
Echipajele SMURD au răspuns la 161 de solicitări, cele mai multe, 74 de intervenții, fiind gestionate de către Detașamentele din Deva, Orăștie, Hunedoara și Petroșani.
În aceste 3 zile, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 9 incendii, dintre care 3 de vegetație uscată, în urma cărora au fost cuprinse de flăcări, în total, aproximativ 9 hectare de teren.
În data de 12 aprilie, la orele prânzului, pompierii Detașamentelor din Orăștie și Deva au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un saivan din localitatea Mărtinești.
Au ars aproximativ 200 de baloți de lucernă, materialul lemnos din care era construit adăpostul, dar și 50 de anvelope de cauciuc. Cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost o autoaprindere cauzată de scurgeri de lichide.
Duminică, 14 aprilie 2024, echipaje de pompieri de la Detașamentul Deva au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din satul Almașu Sec, comuna Cârjiți.
Au ars rafturi din lemn, mase plastic, unelte de grădină și mobilier, dar s-au degradat și acoperișul, o ladă frigorifică și rafturile metalice. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
În această perioadă, pompierii militari ai ISU Hunedoara s-au deplasat în mai multe localități ale județului pentru 21 de activități de recunoaștere și de prevenire a incendiilor la lăcașurile de cult.
De asemenea s-au desfășurat și 7 acțiuni de informare privind prevenirea incendiilor de vegetație uscată.
În cele 3 zile, pompierii hunedoreni au sprijinit Serviciul de Ambulanță Județean, în 5 situații care au necesitat acest lucru.
Alte 10 misiuni au constat în diferite intervenții realizate în sprijinul comunității.
În continuare, pompierii militari hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical calificat persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați!
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate