Persoane reţinute pentru violenţă în familie, viol şi lipsire de libertate, la Hunedoara şi Vulcan

Polițiștii din municipiul Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 33 de ani, domiciliat în aceeași localitate, bănuit de comiterea infracțiunilor de violență în familie, viol, lipsire de libertate în mod ilegal și amenințare. O altă persoană a fost reținută de polițiștii din Vulcan, fiind bănuită de săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor.

Potrivit probatoriului administrat în cauză, la data de 6 aprilie, o tânără de 18 ani s-a prezentat la Poliția Municipiului Hunedoara și a sesizat faptul că, în noaptea de 4/5 aprilie, în timp ce se afla la locuința concubinului său, pe fondul unui conflict spontan generat de gelozie, acesta ar fi agresat-o fizic. În momentul în care tânăra a încercat să părăsească locuința, bărbatul ar fi împiedicat-o exercitând asupra sa acte de violență și întreținând, sub presiunea amenințărilor, raporturi sexuale cu aceasta. În urma cercetărilor efectuate, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar în cauză a fost emis un ordin de protecție provizoriu. În data de 7 aprilie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. Persoana în cauză a fost depusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva.

 Un alt caz similar s-a înregistrat în municipiul Vulcan, unde polițiștii au fost sesizați, în data de 7 aprilie a.c., de către o femeie cu privire la faptul că fiica sa minoră ar fi întreținut relații sexuale consimțite cu un bărbat de 36 de ani, din aceeași localitate. În urma sesizării s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol asupra unui minor. Conform probatoriului administrat, faptele s-ar fi petrecut în perioada septembrie 2025 – martie 2026.

În data de 7 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat, în cursul zilei de azi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, cu propunerile corespunzătoare.

 Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Partajează această știre

Lasă un răspuns