.

Pentru o zi, municipiul Hunedoara a avut doi primari

Luni, de Ziua Tineretului, ședințele din biroul primarului s-au desfășurat un pic diferit: în loc de un primar, cei care au intrat pe Zoom la ședințele online – șefi ai direcțiilor și serviciilor din cadrul primăriei, dar și reprezentanții spitalului, ai companiilor furnizoare de servicii de utilitate publică, ai poliției și jandarmeriei – au fost întâmpinați nu de unul, ci de doi primari.

Dan Bobouțanu a fost singurul primar din județ care, atunci când Fundația Județeană a Tineretului Hunedoara i-a propus să organizeze acțiunea „Tânăr primar pentru o zi”, nu doar că a răspuns pozitiv, ci a plusat, solicitând ca tânărul primar să îi fie alături aproape toată ziua de luni.

Dintre cei 12 înscriși, a fost ales Dragoș Cosmin Pavăl, care și-a început mandatul de o zi la ora 9. A intrat direct „în pâine”, la prima ședință a zilei, care s-a desfășurat online. De la ora 10, cei doi primari au participat la cea de-a doua ședință online, iar de la 11, în sala de ședințe a primarului s-au adunat toți cei responsabili de conceperea, achiziția și implementarea proiectelor de investiții. În total, 12 oameni și doi primari au trecut în revistă cele 32 de proiecte pe fonduri europene, punctând la fiecare în parte stadiul în care se află și încercând să găsească rezolvare acolo unde există probleme.Ședința s-a prelungit până aproape de ora 13, când în biroul primarului au fost invitați ceilalți candidați pentru funcția de primar, dar și membri ai Consiliului Elevilor, însoțiți de președintele și vicepreședintele Fundației Județene a Tineretului Hunedoara, Ștefan Tiriteu și Anca Tirea. Timp de mai bine de o oră, tinerii au putut să le adreseze celor doi primari întrebări referitoare la activitatea primăriei. Dragoș Pavăl și-a intrat repede în rol și ne bucurăm că un tânăr inteligent, care a studiat la două facultăți, a ales să se întoarcă acasă, la Hunedoara, pentru a pune bazele unei afaceri și pentru a-și duce traiul într-un oraș mic, dar cochet. Dragoș e foarte încântat de felul în care se dezvoltă orașul său natal și este de părere că tot mai mulți tineri vor alege să vină acasă, pentru că în orașele mari ești sufocat de trafic, petreci mult timp între casă și serviciu, pe când în orașele mai mici ai totul la îndemână și traiul este mai tihnit.

„Astfel de inițiative sunt binevenite, pentru că tinerii au nevoie să fie ghidați, chiar încurajați să aleagă calea unei cariere în administrația publică locală. Eu sunt foarte încântat că în municipiul Hunedoara sunt tineri interesați de viitorul orașului și mă bucur că l-am întâlnit pe tânărul primar Dragoș, care ne-a uimit pe toți cu discursul său și pe care sper să îl vedem urmând o carieră în administrație sau, de ce nu?, în politică. Avem nevoie de mai mulți tineri implicați, așa cum este el”, spune Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate