.

Partidul Social Democrat corectează derapajele Partidului Național Liberal

Au trecut câteva săptămâni, dar românii tot nu văd din partea guvernanților măsuri concrete, care să demonstreze că le pasă și mai ales că știu ce au de făcut, în starea de urgență actuală. Din păcate, orgoliul i-a împiedicat să recunoască faptul că sunt depașiți de situație și că starea de urgență se va continua cu o stare de criză pe foarte multe paliere ale existenței noastre, iar noi nu suntem pregătiți pentru asta.

Numărul infectărilor e în continuă creștere la nivel național, iar la nivel local, Hunedoara este pe locul patru din punct de vedere al numărului de bolnavi. Așa cum s-a întâmplat în majoritatea județelor, lipsa echipamentelor corespunzatoare și lipsa testelor au făcut ca medicii aflați în prima linie să treacă prin momente greu de imaginat, știind că oricând se pot infecta cu virusul ucigaș, că oricând își pot pune familiile în pericol.

Noi, cei de la PSD, am atenționat încă de la început că măsura pe care a propus-o Președintele Klaus Iohannis de a le da medicilor 500 de euro este o amăgire și că medicii nu vor fi de acord cu asta. Ca dovadă, aceștia au reacționat, o parte din ei exprimându-și public nemulțumirea.

În consecință, după discuții cu medici din toată țara, PSD a inițiat o lege cerută insistent de corpul medical, care răspunde unei nevoi sociale și umane acute. Astfel, legea, care se aplică întreg personalului medical – medici, asistente, infirmiere, îngrijitoare, personal auxiliar care participă la acţiuni medicale împotriva Covid-19, în mod individual sau colectiv, prevede ca urmașii cadrelor medicale, decedate în timpul și din cauza serviciului ca urmare a desfășurării activității medicale în lupta cu Covid-19, au dreptul la o pensie de urmaș egală cu 75% din salariul pe care respectivele cadre medicale l-au avut la data decesului, care se actualizează potrivit legii. Inițiativa PSD a fost votată de toate partidele politice, chiar și PNL recunoscând că o astfel de lege este binevenită.

Tot PSD a modificat în Parlament  OUG dată de Guvernul Orban privind unele măsuri fiscale pentru companii. Astfel, se extinde până la 25 octombrie termenul de plată pentru impozitul pe profit si se acordă o bonificație nediscriminatorie de 10% tuturor firmelor care achită la scadențele normale impozitul de profit. În varianta guvernului se făcea o discriminare – bonificația era de 5% pentru contribuabilii mari și de 10% pentru cei mijlocii.

Continuând să corecteze gafele sau reavoința Guvernului PNL, PSD a adus modificari OUG privind amânarea ratelor bancare. Deși măsura este așteptată de populație, punând pe primul loc grija pentru fiecare român dator băncilor, PNL amenință cu atacarea la CCR și a acesteia, ceea ce demonstrează grija guvernanților pentru bănci și nu pentru români.

PSD promite că va rămâne lângă oameni și va avea grijă să corecteze derapajele pe care le are PNL, mai ales în această perioadă, în așa fel încât viața românilor și așa greu încercată, să fie cât mai puțin afectată.

Deputat Laurențiu Nistor,

Președintele Organizației Județene a PSD Hunedoara

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate