Opt persoane, reţinute de poliţişti, în urma unei încăierări izbucnite în Hunedoara

Opt persoane au fost reținute de polițiști, pentru 24 de ore, în urma unei încăierări care a avut loc în municipiul Hunedoara. Conflictul a izbucnit în data de 13 august a.c., pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, iar participanții s-ar fi agresat reciproc, folosind inclusiv obiecte contondente.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 13 august a.c., în jurul orei 17:00, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că mai multe persoane s-ar agresa reciproc.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în contextul unor tensiuni mai vechi, acestea s-ar fi întâlnit într-o zonă de la ieșirea din oraș.

Potrivit probatoriului administrat, cele două grupuri de persoane s-ar fi deplasat la locul întâlnirii având asupra lor obiecte contondente, participanții exercitând reciproc acte de violență fizică, prin aplicarea de lovituri cu pumnii și folosirea obiectelor contondente.

La fața locului, polițiștii au identificat persoanele implicate în conflict, trei dintre acestea fiind transportate la unități medicale din Hunedoara și Deva, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, fără a ramane internate.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare.

În urma administrării mijloacelor de probă, față de opt persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 28 de ani, domiciliate în municipiul Hunedoara, a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acestea fiind depuse în centrele de reținere și arestare preventivă din Deva, respectiv Târgu Jiu.

Toate cele opt persoane reținute urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, cu propuneri corespunzătoare.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Hunedoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Partajează această știre

Lasă un răspuns